Oare cât e ceasul, Doamne, după ceasul veşniciei,
Hotărât dintotdeauna pentru zilele simbriei?
Oare cât e de târzie vremea de la începuturi,
Pânʼ la ziua răsplătirii sau la capătul de cnuturi?

Cât va spune orologiul când va bate înc-odată?
Cât rămâne din cărare, în a vremilor postată?
Cât mai este din suveică fir să gate țesătura?
Cât mai e să se-mplinească iota din toată Scriptura?

Oare cât e ceasul vremii, de la vântul din Grădină,
Pânʼ la ziua cea din urmă, pânʼ la Cel ce va să vină?
Cât mai e până la clipa când la Trâmbiţa din urmă
Limba ceasului îngheaţă, vremea-n drumul ei se curmă?

Oare cât a fost măsura, dată cu înţelepciune,
De la sfânta căutare: “Unde ești, Adame, spune!”
Pânʼ la cealaltă strigare: “Iată, Mirele e gata!”
Când pe norii veșniciei va veni El cu răsplata?

Oare cât e ceasul, Doamne? - Dă-ne duh de cercetare:
Azi e ziua pocăinţei, azi e ziua de salvare.
Ca să-avem și noi pe buze rugăciunile nespuse,
“Vino azi la noi, O Doamne! Vino mai curând, Isuse!”