Mereu mai mult să cresc deplin în harul Tău, Isuse,
Cu Tine-n gând, și dor și-avânt, să Ți le-nchin supuse;
Mereu să crească tot mai mult iubirea Ta în mine,
Cu dorul mai aprins mereu, de-a Te sluji mai bine!

Mereu mai mult să fiu predat, cu inima întreagă,
Și cugetul mereu mai clar, smerit, să Te-nţeleagă.
Mereu să-mi fie mai urât păcatul și plăcerea,
Mereu să-mi fie-al Tău Cuvânt mai dulce ca și mierea.

Mereu mai mult să pot sorbi din Duhul vieţii Tale,
Mereu mai drag să-Ți cânt voios cântările pe cale.
Mereu mai dezlegat să fiu de fală, rang și fire,
De bogăţii care dispar aici într-o clipire.

Mereu să ţin, tot mai înalt, drapelul de credinţă,
Și să rămân tot mai lipit de Tine-n biruinţă.
Cu mâna streașină la ochi în zarea-ndepărtată,
Mereu mai desluşit să văd făgăduinţa dată.

Mereu să urc voios mai sus, pe culmea cea senină,
Unde în norul alb să simt iubirea Ta deplină.
Să-aud că-mi spui în susur blând, chemându-mă pe nume,
Că vii să-mi dai sărutul sfânt, și să mă iei din lume!