Isuse, vin, ca să mă-nchin, în ceasul dimineţii,
Să Te măresc, să-Ți mulţumesc, de harul scump al vieții...
Îți cer din nou să-mi dai belşug, de îndurări cerești,
Și omul dinlăuntrul meu, în dragoste să-l crești.

E ziua Ta: cu ploi și vânt, cu nori și vreme bună,
Cu văi adânci și munţi înalţi, cu soare și furtună;
Cu-alei de zâmbete și flori, și cu poteci de spini,
Cu ape limpezi de izvor, și rugi cu mărăcini.

La Tine vin, Isus iubit, să-mi dai în toiul zilei,
Un duh înalt al liniştei, al harului și-al milei;
Acolo unde mergi, să merg... și unde stai, să stau;
Să știu să-arunc ce nu iubești... și ce iubești, să vreau!

Să merg pe calea Ta cu-avânt, și fără șovăire,
Să cânt voios că-n mine pui, sublima Ta iubire;
Să-nalț mereu deasupra mea drapelul lui Hristos,
Să port în mine Chipul Tău, senin și luminos.

În umbra nopții, Te mai rog, Isuse, la culcare,
Să vină îngerii Tăi buni, cu drag să mă-mpresoare;
În straja lor să simt atunci, miresmele de crin,
În adieri de Paradis, să-mi fie somnul lin!