Părinte drag, eu știu că Ți-am greșit
Prin vorbă, gând, prin tot ce-am săvârșit...
Am fost un fiu pierdut, rătăcitor
Dar m-am întors acas'. . și te implor
Îngenuncheat în praful de pe drum
Ca să mă ierți, Părinte sfânt și bun! ... .
Am vrut să gust și eu din lumea rea
Dar numai de venin mustește ea...
Iar fiii săi, avizi după averi
Despoaie prinți de haine și puteri... .
Și-astfel, copiii Regelui nemuritor,
Ajung la porci, ca niște cerșetori...
Așijderi eu ajuns-am, un pribeag,
Paznic de porci. . și-acum. . Îți cad în prag
Cu lacrimi mari curgând pe fața mea,
Cerând să-mi ierți nesăbuința grea! . .
Cerând să ierți, de vrei, tot ce-am greșit
Și rob să mă numești de azi, Tată iubit!
Căci nu mai sunt vrednic a fi numit
al Tău copil, ci numai un argat smerit!
Mult Ți-am greșit și mult Te-am întristat... .
Titlul de fiu eu nu l-am meritat! ...
Și totuși. . oare. . mă mai poți primi,
Așa cum sunt în zdrențele-mi târzii? ...
Dă-mi doar un semn că încă mă iubești...
Și că mă ierți, că-n casă mă primești! ...
Mă ia în brațe, strânge-mă la piept,
Acesta-i semnul pe care-l aștept... . .
Căci mi-a lipsit îmbrățișarea Ta,
Prezența Ta, pacea și Dragostea! ...
Lipsit de merite, de-al meu statut
Pe care prin pustie le-am pierdut,
Îngenuncheat în colb, venit din lumea rea,
Cerșesc cu lacrimi grele îndurarea Ta! ...
Și tot ce vreau e să mă reprimești
Și cu iubire sfântă să mă copleșești...