Pe buzele-mi acoperite, de-un tremur înghețat de vremi,
Mi-ai pus cântarea biruinței, în ea îmi spui... , , să nu te temi".

În ea îmi dai Tu mângâiere, să-ți cânt doar Ție ne-ncetat,
Să uit durerea, suferința, de care sunt eu încercat.

Din inima cea sângerândă, un dor se-nalță către cer,
Căci focul Tău mă duce-n locul, cu-nalte porți ce sunt de fier.

În strigăt cânt s-auzi strigarea, să le deschizi eu mult aș vrea,
Ca să pășesc pe străzi de aur, să nu mai simt durerea grea.

Sub pașii mei așterni cărarea, ce-a fost sub pașii Tăi cândva,
Legi rănile ce zac ascunse, mult mai ușor să pot urca.

Pe aripi de iubire sfântă, îmi urci azi visele-a-mplini,
Un gol ce stă-ntre noi de strajă, îl umpli cu tot ce va fi.

Îmi dai o așteptare sfântă, ca să te-aștept mereu frumos,
M-ai îmbrăcat cu-a Ta iubire, să fiu mireasa Ta Hristos.

O sărbătoare se arată, alerg să trec de vremi pustii,
Mă-nviorez în desfătarea, ce mă conduce-n veșnicii.

Nu mă opresc l-aceste rânduri, izvorul lor e nesecat,
Să mă adăp din frumusețe, și mie Doamne Tu mi-ai dat.

Alinul Tău ce se revarsă, mă face să privesc în sus,
Oricât de grea ar fi urcarea, mi-ai dat să te iubesc... Isus.
Amin