Mai plouă cu iubire, din zarea cu lumină,
Peste genunchii care, sub cer întins se-nchină.

Doi ochi de sus veghează, aduc mereu lumină,
Să șteargă nedreptatea, acelor ce suspină.

Mai plouă cu iertare, în inimi despietrite,
De vremi ce sunt din urmă, spre ceruri sunt gonite.

Le-mbracă în iubire, un har venit de sus,
E haina strălucită, e slava lui Isus.

Mai plouă mângâiere, din stele lucitoare,
O mare frumusețe, ne-aduce alinare.

De sus mereu veghează, cerescul vegheator,
Alină și trimite, salvarea Sa în zbor.

Nu-și lăsa rodul singur, mereu îl însoțește,
Doar pentru el în ceruri, un loc îi pregătește.

El ploua fericirea, ce-o simt acei străini,
Pământului... căci viața, e pentru pelerini.

Mai plouă cu nădejde, peste ai Săi copii,
El pentru ei nu seacă, vre-o dată în pustii.

De necuprins e Domnul, nemărginit mereu,
Doar El oprește ploaia, El este Dumnezeu.
Amin