Călător îmi este gândul,
Ploaia vieții l-a udat,
Aripile-i sunt rănite,
Vremurile l-au purtat.

Vântul i-a adus trăirea,
Rece pentru-a-l spulbera,
Dar în gându-mi o dorință,
În tăcere... . aștepta.

Încălzit era de raza,
Dragostei din infinit,
Gândul meu purtat de vremea,
Sufletul ce mi-a umbrit.

Dar vre-o dată n-a fost singur,
Era gândumi însoțit,
De o mână ce odată,
L-a salvat... l-a dezrobit.

L-au cernut doar clipe grele,
Pe necunoscute căi,
Ca să poarte-n zbor azi gândul,
Anii vieții cei mai grei.

În tăcere și în vise,
Azi își are al său zbor,
Însă nu e pe petale,
Zborul său nu e ușor.

Norii se arată-n față,
Visele a-i spulbera,
Dar spre-albastrul cel ce ceruri,
Nu-ncetează a zbura.

O speranță îl înalță,
Mai aproape de Isus,
Alipit este de ceruri,
Gândul meu nu e răpus.
Amin