În grădină cu suspine,
Un lăstar mic răsărea,
Sub batjocoră, ocară,
În tăcere El creștea.

Cu a ei amărăciune,
Omenirea l-a udat,
Dar El n-a știut ce-i ura,
A iubit neîncetat.

Norii grei umbreau pământul,
Sânge sfânt care sorbea,
Scurs din rănile făcute,
De un bici care-l lovea.

Nu s-a mai văzut vre-o dată,
Dragoste care stătea,
Răstignită pe o cruce,
Viața El când își dădea.

Era-mpins la moarte cruntă,
Când în cuie îl băteau,
Fața Lui era-ntristată,
Lacrimile străluceau.

Printre ele bunătatea,
Ce-a avut-o s-a văzut,
Pentru noi lupta cu moartea,
El în luptă a tăcut.

A răbdat și vântul care,
Ca să-l smulgă el bătea,
A răbdat și valul mării,
Doar frumos... frumos creștea.

Înfrumuseța pământul,
Pe oriunde a pășit,
Răspândea mereu lumină,
Era El neobosit.

Tot urcând în taina serii,
Prin gradina cu măslini,
Se-auzeau cum pe o piatră,
Se scurgeau stropii divini.

Lupta era tot mai mare,
Un sfârșit se-apropia,
Pentru-a noastră El salvare,
Într-un plâns... doar mijlocea.

Judecata cea nedreaptă,
Ce pe El l-a condamnat,
Ea și astăzi mai aduce,
Harul cel îmbelșugat.

Pentru noi răbda calvarul,
Pentru noi El suferea,
Arșița pustiei grele,
Când pe Golgota urca.

Și ajuns pe culmea care,
Doar durere a văzut,
S-a întins pe lemnul crucii,
Pe al morții așternut.

Cu privirea către ceruri,
Rănile le-a suferit,
Ca să se-mplinească totul,
Prin proroci ce s-a vestit.

Mii de ani stau azi în urmă,
De când El s-a înălțat,
După moartea suferită,
Când era crucificat.

Pregătit e locul care,
Ne va fi el dăruit,
Când va reveni din slavă,
Pentru-al Său popor iubit.

Străzile ce-s aurite,
Lustruite sunt frumos,
Nunta mare se vestește,
Mirele... va fi Hristos.

Iar mireasa pregătită,
Haină albă va purta,
Care-i astăzi curățită,
Mirele a-ntâmpina.

Să ne cercetăm trăirea,
Pentru cine o trăim,
Suntem oare noi mireasa? ,
Sau să ne mai pregătim.

Doar odată e răpirea,
Să fim gata pentru ea,
Va fi numai într-o clipă,
Mirele va apărea.
Amin