Ce spui, Isuse, când mă vezi,
că nu stau în lucrare,
și-aud doar zuruit de-arginţi,
dar nu și-a Ta chemare?
Mă chemi frumos, cu glas duios,
și-n loc să vin eu dau să fug...
Visez palate cu belșug,
iar Tu mă-aștepți să trag la plug
și nici nu știu că-acolo-n jug,
e slava cea mai mare!

Ce spui, Isuse, când Te uiţi,
cu ochii triști la mine,
și vezi că umblu fără rost,
în loc să merg cu Tine?
Te uiţi și plângi că-n viaţa mea
- și-n port, și-n grai, și-n mers -
nu se mai vede Chipul Tău,
efigia de har s-a șters...
Și-ai vrea cu mine să vorbeşti,
și vezi că n-ai cu cine...

Ce spui, Isuse, când mă vezi,
pârât cu-nverşunare,
de cel viclean și blestemat,
şi-s fără apărare?
Te-apleci și scrii tăcut în praf...
Știi cine sunt, și ce-am lucrat.
Știi că în toate-s vinovat,
că tot ce-auzi e-adevărat...
Dar singur, Tu, Cel bun și sfânt,
îmi dai cu drag iertare!

Ce spui, Isuse, când în jur
furtuna se desface?
Și prin talazuri văd cum vii,
să-aduci în suflet pace?
Aproape nici nu știu cui spui
să tacă valul înspumat...
Sau mie-mi spui să știu să tac,
și să aștept netulburat
până într-un zefir curat,
furtuna se preface?

Ce spui, Isuse, când pe drum,
la furca din răscruce,
Te-a părăsit și cel mai drag,
Te lasă și se duce? ...
Și-atunci Mă-ntrebi:
“Nu pleci și tu, nu joci și tu la hora lor?”
Și nu sunt Petru, dar cu zor,
Ți-aș spune dragostea cu dor,
că vreau să stau, să port și eu
cu Tine-aceeași cruce!