Spre cer e calea-n încercare,
E suferință și dureri,
Dar după toate este-o Țară,
Acolo... dincolo de zări.

Spre ea e valea mai adâncă,
E-o noaptea lungă, este grea,
Dar va sfârși în răsăritul,
Care apus nu va avea.

Spinos e drumul către ceruri,
Însângerată-i urma Sa,
Dar ne așteaptă bucuria,
Pe ea mereu de vom călca

În urmă vor rămâne toate,
Nici lacrimi multe nu vor fi,
Căci cerul este Țara-n care,
Doar bucurie vom găsi.

Spre cer e marea tulburată,
Ridică valuri ne-ncetat,
Dorită să înghită inimi,
Care în largul ei se zbat.

Putere n-au căci mare-adâncă,
Ascultă glasul Celui sfânt,
El poate apele desparte,
El e putere... este sfânt.

Spre ceruri este prigonire,
Prin ea trec cei ce tac răbdând,
Tăcerea lor în asuprire,
E rodul Duhului cel sfânt.

Ei sunt urmașii veșniciei,
Ei pace-n ceruri vor găsi,
Doar cei ce știu ce-i suferința,
Eternul Rai vor moșteni.

Să stăm de veghe-n noaptea trează,
Când șoaptele cu glas răcnesc,
Când umbrele apar cu teamă,
Noi să cântăm un imn ceresc.

Prin lumea plină de pustie,
O clipă noi să nu oprim,
Tarie-n toate este Domnul,
Cu El pustiul biruim.

Neobosiți să fim pe cale,
Pe ea tărie vom găsi,
Avem de sus Mângâietorul,
Ne poate El călăuzi.

La umbra aripilor Sale,
S-avem privirea doar în sus,
Căci adăpost pe drumul crucii,
Ne poate fi doar El... Isus.

Cu El e drumul care urcă,
Pe Golgota anevoios,
Urcat a fost doar din iubire,
Doar pentru noi de El... Hristos.

Tăcuți sa fim în alergare,
Să-naintăm chiar de e greu,
La capăt ne așteaptă Domnul,
Cei răbdători sunt rodul Său.
Amin