În zile grele doar Tu Doamne,
Cu mâna Ta m-ai mângâiat,
Ca să nu gust singurătatea,
Din Duhul Tău cel sfânt mi-ai dat.

Mi-ai fost alături când sub ploaie,
Plângeam adânc slăbănogit,
Nu ai lăsat să fiu eu Doamne,
De stropi de ei cei grei lovit.

În clipe grele și amare,
Cuvântul Tău m-a îndulcit,
M-ai așezat sub revarsare,
De har ceresc nemărginit.

Sub stele mii mi-ai dat lumină,
Să-mi luminezi cărarea grea,
Să pot s-ajung unde ești astăzi,
În veșnicii, în slava Ta.

Mi-ai dat puteri în încercare,
Să nu fiu pradă pe pământ,
Să nu fiu praf în strâmtorare,
Dus de bătaia cea de vânt.

Mi-ai dat cuvânt de-mbărbătare,
Să fiu statornic și voios,
Prin valea umbrei morții grele,
Să fiu cu Tine glorios.

În jale-un cânt de bucurie,
Mi-ai dăruit să pot a fi,
Înveselit de-a Ta prezență,
Cât pe pământ voi mai trăi.

Cu glas vioi de primăvară,
La mântuire m-ai chemat,
Nadejde-a vieții viitoare,
Belșug de har nemăsurat.

Nu m-ai uitat când greul vieții,
S-a arătat de-atâtea ori,
Ai dat și munții la o parte,
Să pot vedea de după nori.

La adăpost în vremuri grele,
M-ai pus ca eu să pot lupta,
N-ai părăsit a mea ființă,
Ai fost mereu de partea mea.
Amin