Floare, bob și viță vie, e-n grădina Celui sfânt,
Este rodul suferinței, ce-i neclatinat de vânt.

Floarea este frumusețea, ce o are Dumnezeu,
Stă mereu înmiresmată, ce plăcut e harul Său.

Este-o frumusețe rară, pentru ochii ce privesc,
Dincolo de pustiire, către loc Dumnezeiesc.

Un plăcut miros e drumul, care urc-anevoios,
Dar e singurul cu-o urmă, urma este-a lui Hristos.

Bobul copt e strălucirea, din zaduf ce scos era,
Când întreaga uscăciune, de pe bobul copt cădea.

Este el o hrană bună, pentru cel căzut. . flămând,
Hrana lui înviorează, căci e copt el de un Sfânt.

Aplecat de greutate, ne învață bobul greu,
Că smerenia e haina, ce o place Dumnezeu.

Aplecarea-i ascultare, biruință este ea,
Cine este cun e bobul, izbăvire va avea.

Via este roditoare, sucu-i tămăduitor,
Celor ce îl beau dă viață, aripi sfinte pentru zbor.

În gradina unde este Grădinarul Dumnezeu,
Floarea, bobul dar și via, îi slujesc doar Lui mereu.

Ce frumos este sub soare, să fii floare... bob să fii,
Sau o viță roditoare, morții să devină vii,
Când atinși sunt ei de harul, suferinței lui Isus,
Care pentru-a Sa gradină, suferea tăcut... supus.

Să fim noi o floare rară, să fim noi azi bobul greu,
Să fim viță roditoare, doar plăcuți lui Dumnezeu.

Îngrădiți de-a Sa iubire, e grădina Celui Sfânt,
Căci în ea cresc slujitorii, ... să fim noi azi pe pământ.
Amin