Va reveni din nou Isus, din nesfârșita zare,
O trâmbiță va răsuna, și-un glas plin de-ndurare,
În dreptul celor ce-au slujit, se va opri îndată,
Va strânge rodul îmbrăcat, în haina nepătată.

Va înălța ființe vii, ce-au fost neobosite,
Slujindu-i Lui neîncetat, cu fapte... nu cuvinte,
Va reveni c-un început, pentru acea ființă,
Ce-n viața ei purta la gat, o salbă... a credinței.

Un cânt se v-auzi atunci, și-o ultimă strigare,
Dar ea va fi pentru cei sfinți, ce-s gata de-nălțare,
Va fi pentru acei ce plâng, pe drum spre fericire,
E pentru ei un loc în cer, a lor e-o nemurire.

A lor e plaiul minunat, ce-i doar o primăvară,
A celor care-s bucuroși, sub pietre și ocară,
A lor e Țara cea de sus, a lor e veșnicia,
E-așteaptă soare făr-apus, e-așteaptă bucuria.

Ce minunat va fi atunci, în clipa de-nălțare,
În urmă când vor rămânea, aceste clipe-amare,
Ce minunat va fi când El, va coborâ din slavă,
Mireasa lui a nu mai fi, un bob greu printre pleavă.

Ce minunat va fi când El, va sta la-ntinsa masă,
Cu cei ce zboară printre nori, doriți s-ajung-acasă,
Acolo lacrimi nu vor fi, nici strigăt de durere,
Doar bucurii vor fi în cer, căci dragostea nu piere.
Amin