Nu-l mai cântări creștine,
Pe acel de lângă tine,
Să privești a ta grădină,
Oare ea de rod e plină? ,
Urma oare ți-e curată? ,
E pe-o cale-ngustă? ... lată? ,
De măsori cărarea care,
Altu-n fața lui o are.

Nu-i mai cântări trăirea,
Cântărește-ți tu iubirea,
Nu privi a sale fapte,
Doar a tale ce sunt moarte,
Nu-ți lua drept de judecată,
Ca să judeci orice pată,
Inima-n adânc ți-e plină,
De păcate și rugină.

Fii și tu Samariteanul,
Ce-și dăduse timpul... banul,
Căci pe margine-i mulțimea,
Cu un caracter... cruzimea,
Fariseii ce odată,
Aduceau o judecată,
Astăzi singuri își iau darul,
De-a ști tot... de-a fi cântarul.

Nu fi înțeleptul care,
Are doar o cuvântare,
Cea de sus înțelepciune,
Lasa-n urmă lucruri bune,
Cea de jos doar amarăște,
Ea în urma ei rănește,
Nu urca a ei' nălțime,
Tu smerește-te creștine.

Către Patria iubirii,
Urcă-ntruna doar martirii,
Cei ce judecă coboară,
Cei ce cântăresc... măsoară,
Tu dezbracă azi mândria,
Să cunoști ce-i veșnicia,
Cea cu răsărit de soare,
Ce va fi doar o splendoare.

Fii în jurul tău lumină,
Pentru cel care suspină,
Tu să fii o alinare,
Nu pe rană praf de sare,
Să se vadă Domnu-n tine,
Cercetează-te creștine,
Dacă ești fără păcate,
Să-l iubești și pe-al tău frate.
Amin