Mă-ntorc acasă cu o cruce,
Ce-o urc cu greu, nu e ușor,
Îmi dă putere o dorință,
Să mă înalț în ultim zbor.

Mă-ntorc pe râuri ce-s șuvoaie,
De lacrimi ce mă copleșesc,
Pe marea vieții tulburate,
Nu mă opresc, vâslesc... vâslesc.

Mă-ntorc pe aripi de iubire,
A focului de dor aprins,
Adeseori mi-e frânt și dorul,
Dar nu mă las de luptă-nvins.

Privirea norii îi străpunge,
Și văd cât de frumos va fi,
Când greul vieții ce pândește,
Ființa mea... se va sfârși.

Mă-ntorc cu visele în față,
Să se-mplinească îmi doresc,
Nepăsător sunt la ocara,
Ce-i aruncată... n-o privesc.

Nici gurile care încearcă,
Să-nvenineze Duhul meu,
Putere n-au căci am pecetea,
Ce-o sigilează Dumnezeu.

Mă-ntorc cu mare bucurie,
Chiar dacă trist sunt uneori,
Privesc spre marea răsplătire,
Și mă cuprind divini fiori.

Mă-nviorează harul care,
Îmi e deajuns să biruiesc,
În lupta grea spre cer... acasă,
Spre ea aici mă pregătesc.

Mă-ntorc pe valea cea de jale,
Pe drum de spini e pasul meu,
De sângerez nu am vre-o teamă,
Cu mine-n vale-i Dumnezeu.

Mă poartă-n car de biruință,
Pe-oriunde-aici eu aș păși,
Dumnezeiasca Sa prezență,
Pân-la sfârșit mă va-nsoți.
Amin