Când răvășit e-n mine Duhul
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/05/2025
Când răvășit în mine-i Duhul,
În suflet când eu simt amar,
Suspin adânc dar urc urcușul,
Tu mă-ntaresti cu al Tău har.

Când inima se zbate-n mine,
Când rana ei e mult prea grea,
Pe buze am cântare nouă,
Căci vreau pe Domnu-a lăuda.

Când iar durerea mă apasă,
Stau la izvor de bucurii,
Ce mă adapă cu nădejde,
Și cu speranță-n veșnicii.

Privirea-mi caută într-una,
O izbăvire-n vreme grea,
E lângă mine-ntotdeauna,
Când eu nu pot a o vedea.

Cand încercat sunt prin cuptoare,
Mă răcorește-al Său cuvânt,
E singurul plin de putere,
Și sus în cer și pe pământ.

Nu-i nimenea care să poată,
Ființa mea a alina,
Când prigonit sunt iar de oameni,
Simt numai îndurarea Sa.

El m-a săpat în palme sfinte,
Pe crucea grelei suferinți,
Cu sânge sfânt spală păcatul,
Să calc pe urma celor sfinți.

Să văd lumina-n miez de noapte,
Să trec de zidul ridicat,
În fața mea când se înalță,
Nu sunt înfrânt, nu cad vre-o dat.

Făgăduința Lui mi-e salbă,
O port în inimă mereu,
Puterea mea e Împăratul,
Puterea mea e Dumnezeu.

Atunci când strig El se coboară,
De poala Lui să mă ating,
Să fiu doar bucuros pe cale,
Și-atunci prin vale când eu plâng.

Ma-nvată ce-i neprihănirea,
Mă-nedreaptă cu al Său cuvânt,
Atunci când sunt răpus în luptă,
Oprește lupta biruind.

A dat popoare pentru mine,
Să nu mă tem mereu mi-a spus,
Legat sunt pururi cu iubire,
Cu inima doar de Isus.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 31
Opțiuni