Pune-ți casa-n rânduială,
Tu creștine ca să fii,
Cunoscut la poarta sfântă,
Ce va fi spre veșnicii.

Umblă cu credincioșie,
Pe pământ cu Dumnezeu,
Fă doar bine, fapte bune,
Chiar de uneori e greu.

Gura ta doar să zidească,
De dărâmi... tu vei pieri,
De arunci mereu cu pietre,
Cerul nu-l vei moșteni.

De ai inima scăldată,
Doar în ură... vei cădea,
Căci iubirea are aripi,
Spre Împărăția Sa.

De ai bârfele pe buze,
Ca să-i cânți nu vei putea,
Nici la masa cea întinsă,
Tu cu Domnul nu vei sta.

Pregătită-i pentru inimi,
Haine albe ce-or purta,
Fără pată, zbârcitură,
Gata pentru-a se-nălța.

Stai în straja dimineții,
Căci nu știi când va veni,
Rug-aprinsă să îți fie,
Să o poată auzi.

Urma albă-n urmă lasă,
Să n-o șteargă nici-un vânt,
Cum de vremuri n-a fost ștearsă,
Urma Domnui cel sfânt.

Să dezbraci și vrăjmășia,
Dragostea s-o ai mereu,
Ca o haină ce o-mbracă,
Cel zidit de Dumnezeu.

Stai mereu doar sub lumina,
Cerul ce o poate da,
Să nu fii ca orbul care,
Vede viața altuia.

Pocăiește-te cât vremea,
Nu-i sfârșită, tu nu știi,
Când se va deschide cerul,
Pe pământ să nu rămâi.

Focul veșnic vei cunoaște,
De nu te îndrepți acum,
Nu mai zăbovi... căci vine,
Vremea de sfârșit de drum.
Amin