1. Fiul meu, măsoară-ți vorba ori de câte ori nu taci,
nu-i permis să spui în lume ce nu ți-e permis să faci.

2. Fiica mea, înțelepciunea ascultării tu o-nvață:
- cât poți mai puțin vorbește,
cât poți mai mult taci în viață,
căci acel care vorbește
vinde și se cheltuiește,
dar acela care tace cumpără și propășește.

3. Înțelept e cel ce-ascultă
și nu face vorbă multă,
căci acela care tace
nici păcate nu prea face,
pe când cel care vorbește
multe și păcătuiește.

4. Între oameni tu la urmă să te-așezi cu-nțelepciune
căci din urmă-l vezi pe-oricare cum ascultă
sau cum spune,
ascultând la fiecare vei vedea și-apoi vei ști
căci a ști să taci mai bine-i decât e să știi vorbi.

5. Cel ce tace
bine face,
iar acel ce dă povețe
mai întâi pe el se-nvețe.

6. Fiul meu, când n-ai a spune ceva nou și bun să fie,
ceva care folosește
cui te-ascultă și privește,
atunci taci, căci mult mai bine-i
decât a grăi-o prostie.

7. S-asculți tot dar să nu spui decât ce e înțelept,
să strângi totul, dar să nu dai decât ce e bun și drept.

8. Ține-n tine gândul care nu se cere spus de fel:
nimeni n-a crăpat vreodată c-a ținut o vorbă-n el.

9. Dacă știi vorbi, ne placi
dar mai mult să știi să taci.

10. Taina inimii ți-o vede numai flecăreala ta,
pe pădure-o nimicește coada de topor din ea.

11. Să vorbească, știu puhoi -
dar să tacă, unul-doi.

12. Numai cei ce știu tăcea
când vorbesc, grăiesc ceva.

13. O, nu spune tot ce știi tu niciodată nimănui,
de spui tot, vei spune-adesea și ce nu-i permis să spui.

14. Dacă nu păstrezi, zadarnic te trudești a aduna:
sacul spart nu se mai umple orișicât i-ai tot turna.

15. Unde nu găsești tăcere nici înțelepciune nu-i,
vorbărețul e-o povară și nu place nimănui.

16. Sunt singurătăți pe lume ce-ți dau bucurii așa
cum nu-i loc pe tot pământul fericit să-ți poată da
și tăceri sunt cîteodată care-așa de-adânc grăiesc
cum nu poate-n nici o limbă spune graiul omenesc.

17. Bucuria sau durerea deseori stă-ntr-un cuvânt:
cel mai bun și mai rău lucru este limba pe pământ.

18. Cât de mult de-ai asculta
rareori vei regreta,
însă mult de vei vorbi
deseori te vei căi.

19. Să n-arunci comoara jertfei, dragostei sau milei tale,
unde e disprețuită, râsă și călcată-n cale,
câtă vreme vezi c-ascultă stăruiește de oricine,
când disprețuiește, lasă-l - căci un rău îi faci, nu bine.

20. Tăcerea e din frumusețe, iar frumusețea din iubire,
iubirea-i din Nemărginire,
din fericire vin acestea și ele duc la fericire.

21. Vezi, mormintele sunt triste numai până ce-nverzesc
căci apoi, când toți îi uită, morții toți se înfrățesc,
ochii nu mai văd nimica, dar auzul va simți
cât grăiește glasul celor care nu mai pot vorbi.

22. Taci până-nțelegi - și numai după aceea să grăiești,
tăcerea dacă nu vei știe-o în veci nu ști nici să vorbești.

23. Cumpătarea
e ca sarea
iar tăcerea
e ca mierea;
sare
pui pe-orice mâncare,
miere
numai când se cere.

24. Doi ochi,
două urechi
și-o gură tu ai să știi:
- ca să privești
și să asculți cu mult mai multe
decât ai dreptul să vorbești.

25. Omul înțelept și harnic și cu caracter frumos
este cel mai rar pe lume dar și cel mai prețios,
când îl vei găsi urmează-l, ține-i sfatul ce-ți va da,
fericiți sunt toți aceia ce-ascultând ajung așa.

26. Îndrăzneala nu-i trufie
nici răbdarea slăbiciune
nici tăcerea nu-i prostie
la un om cu-nțelepciune.

27. Cu cuvântul bun poți unge
cu cel rău poți numa-mpunge,
cu o vorbă bună-mpaci
cu cea rea numai rău faci.

28. Dacă n-ai sfat bun să dai
mușcă-ți limba, taci și stai.

29. După vorbă bună gura nu-ți miroase,
după vorbă slabă des plătești ponoase.

30. Omul, bine când răspunde
află casă orișiunde -
omul cu cuvânt vrăjmaș
doarme-afară din sălaș.

31. Vorba rea mai greu rănește ca o sabie-ascuțită
ca să nu te tai cu dânsa, las-o-n gură nerostită.

32. Toate vorbele din lume ți se duc spre judecată
iar în urma tuturora o să mergi și tu odată
pe-unde ți-a ieșit cuvântul iese sufletul din tine,
și se duce după dânsul, cum ți-a fost, la rău ori bine.

33. Dacă n-ai cu cine, n-ai!
pune-ți lacăt bun pe grai,
taina ta să nu ți-o dai
dacă vrei să nu zici: vai!

34. A ști să taci e-o-nțelepciune
când vezi că în zadar vorbești,
cu cine nu vrea să-nțeleagă
degeaba sufletu-ți trudești.

35. Vorba ta cât ți-este-n gură, e ca pasărea legată,
cum ai spus-o i-ai dat drumul, prinde-o de mai poți odată!

36. Pentru urechea ce n-ascultă
nu-ți scoate sufletul vorbind,
când ochii umblă după muște, puține adevăruri prind.

37. Gândul cunoscut de doi
greu se mai ascunde-apoi,
ca să nu-l auzi din sat
ține-l inimii-ncuiat.

38. Când nu poate tace-o gură, cum să poată-o lume?
Dacă nu asculți de minte cine-o să te-ndrume?
Dacă tu nu-ți ții o taină cine să ți-o poată?
- Ce ascunzi în gura slabă, află lumea toată.

39. Dacă taci și le dai pace
șapte sate n-au ce-ți face,
de-o tot strigi din drumul său
și-o furnică-ți face rău.

40. Găina face-un singur ou - și-o știe-ntreaga lume,
iar peștele când face mii, la nimenea nu spune.

41. Dacă faci cuiva un bine
nu-l mai trâmbița la nime,
fapta bună trâmbițată
nu mai are nici o plată,
din frumoasă cum era
a rămas ca vai de ea.

42. Aurul stă-n fundul apei, mortăciunile plutesc,
- înțelepții tac adesea, numai proștii flecăresc.

43. Ploile grăbite
trec în trei clipite,
- taci și te apleacă,
lasă-le să treacă!

44. Dacă inima nu-ți ține taina ei cu crezământ,
cum s-o țină-atunci cămașa ce-o deschide orice vânt?

45. Nu te-ncrede nici cămășii care mai aproape-o ai,
taci când vrei să ții o taină care nu-i permis s-o ai.

46. Pune strajă gurii tale până n-ai spus ce-i oprit
o clipită după-aceea vei păzi un cuib golit.

47. Nu dorm toți acei ce pare că țin ochii-nchiși șezând,
nici nu-s fără limbă toate gurile ce stau tăcând
nici urechile nu-s surde toate câte sunt pe-aici
- de aceea fii cu grijă la ce faci și la ce zici.

48. Printre spini mergi încălțat,
printre răi treaz și-nfrânat.

49. Pe câinele ce doarme să-l lași, să nu-l trezești, -
vrăjmașul care tace ai grijă să-l ferești.

50. Cine tace și lucrează
are-o conștiință trează,
cine șade și vorbește
slabă cinste dovedește.

51. Traista goală-i cea mai grea,
boala lungă-i cea mai rea,
vorba multă-i fără rost
cel flecar e cel mai prost.

52. Rana care n-o poți spune este rana cea mai grea
că-n tăcere și-n răbdare singur tu suspini sub ea.

53. O rană veche iarăși va sângera ușor
de-aceea să nu zgândări adâncuri care dor,
nici amintiri amare când sufletul le-a strâns,
de vrei să nu se-ntoarcă mai jalnic vechiul plîns.

54. Cine bate apa-n piuă flecărind la vorbe goale,
pierde și-a lui zile scumpe și le pierde și pe-a tale.

55. Să nu fi cumva-n viață un flecar și-un pisălog,
că furi semenilor timpul și-ți pui sufletul zălog.

56. Tăcerea-i cel mai mare strigăt
al unei vieți că ea e-n stare
ca uneori să răscolească
mai mult ca larma cea mai mare.

57. Tăcerea nu ne obosește când cugetul ni-e liniștit,
dar cât de mult înțelepțește pe cel cuminte și smerit.

58. Deseori ne vine-n față suferința
ca-n tăcere,
să-nvățăm a plânge cu-alții
și-nțelege-a lor durere.

59. Cine n-a-ndurat vreodată suferința în tăcere
nu va ști să aibă milă nici de altul
când se cere.

60. Mai bine-i să vezi un petic într-un loc
- ca o spărtură
și mai bine-un om ce tace
ca un om prea larg la gură.

61. Ceva spune-i și soției,
ceva, - și la frați să spui,
ceva, - și la fii
- dar totul, spune numai cerului!

62. Nu te plânge înainte de-a primi o lovitură,
poate nici n-o simți,
- și-n urmă e rușine-atâta gură!

63. Cel ce-aduce și el apă când e focul stins de tot,
e-un lăudăros și-un leneș,
un netrebnic și-un netot.
Cei ce sar și ei cu vorba când nevoia a trecut,
mai cinstit ar fi să șadă,
mai frumos să fi tăcut.

64. Cui nu-i poți da o-ndrumare ascultată,
în vreun fel,
lasă-l și te du mai bine,
stai degeaba lângă el!

65. Când stai lângă cel cuminte, mai mult taci
decât vorbește,
vorba-ți risipește gândul, dar tăcerea ți-l sfințește.

66. Și trecut de ești de vârstă,
nu greșești dacă asculți,
că nici într-o țară astăzi înțelepții nu-s prea mulți.

67. Înainte de-a cunoaște nu cârti, - nici lăuda,
până nu știi întrebarea nu zi: nu - și nu zi: da!