Bisericuță transilvană,
tu pari un psalm sfios și sfânt,
uitat de îngeri pe-o sprânceană
mai mult de cer ca de pământ.

Ce sfinți ți-au măiestrit ființa,
din ce divini stejari și brazi,
că tu ne-nveșnicești credința
și dragostea ne-o ții și azi?

Ce Soare ți-a sfințit aura
din vârful unghiului divin,
că și-azi lumina și căldura
întregi, în noi, din El ne vin?

Ce taină-i orișice icoană,
ce jertfă-i orișicare dor,
că-n orice zid, când plânge-o Ană,
moare-n Manole-ntr-un izvor!

Ai numai lacrimi și iubire
la orice-ncheieturi de trunchi,
spre sfânta ta alcătuire
nu pot veni numa-n genunchi...

Bisericuță transilvană,
azi ești un grai tăcut și frânt
de-nștiințare și dojană
că noi uităm un legământ! ...