Ce aproape-i suferința de plăcerea vinovată...
- Totuși mulți nu văd aceasta
pân-ce-o află greu odată.
Care-i oare înțeleptul cu priceperea înaltă,
să nu umble după una
spre-a n-ajunge cealaltă?
Din a tale suferințe nalță-o jertfă spre iubire
căci atunci din suferință vei avea o răsplătire.
Crucile sunt pe morminte cum catargele pe mare,
semnul că sub ele-i pace, că acolo e scăpare.
Ne-ncetat se varsă lacrimi
și se fac morminte-n lume,
nu-i pe lume să nu treacă nici un loc
și nici un nume.
Nu-ți lega aici nădejdea ca de-o singură comoară,
- poate-oricine să se schimbe,
poate orice om să moară.
Suferința a dat lumii cele mai frumoase arte.
N-o urî,
ci caută-i taina
și du-i rostul mai departe.
Suferința-i totdeauna o durere trecătoare
dar în ea-i o doctorie spre eterna vindecare.
Cu iubire-avem oricare partea sa de cruce,
cu ea nimeni fără-o jertfă nu se poate duce,
dragostea întreagă numai toți o ducem bună,
fiecare-i doar o floare, - numai toți cunună.
Cel cu sufletul mai gingaș plânge cel mai mult
pe lume,
numai suferința-i aur,
celelalte toate-s spume.
În clipa-n care suferința atinge-un chip nimicitor
iar cei ce sufăr zac pe moarte,
- minunea vine-n ajutor,
să crezi în ea atunci cu toată puterea inimii -
să crezi!
- Când nu vezi mâna nimănuia,
a ei, fii sigur, ai s-o vezi!
Suferința este soarta omenirii pe pământ
și cei buni și cei răi sufăr, -
asta-i Voia Celui Sfânt.
Cum crezi tu ca să n-ai parte nici de cum în anii tăi
în vreun fel de suferința celor buni
sau celor răi?
Picioarele însângerate ce-au suferit pe-un drum spinos
se cade să le speli cu lacrimi
și să le-atingi cu gând pios.
Moartea e sfârșitul unor suferințe trecătoare
și adesea începutul altora mult mai amare.
Rana care nu se vede, este rana cea mai grea,
dacă nu poți cu iubire,
nici să nu te-atingi de ea.
Ce nu poți s-alini cu lacrimi
poți s-alini cu-o vorbă bună,
- numai inima să știe, pe-orice rană, cum s-o pună.
Natura femeiască e greu de înțeles...
De-aceea prea rar cântă - și sufere prea des.
Rătăcirea și căderea fiilor ieșiți din minți
grăbesc moartea și durerea - întristaților părinți.
Căile nenorocirii duc mereu către-ndreptare
dacă omul înțelege suferința ce rost are.
Împotriva dezmățării unui fiu nesocotit
nu mai are decât lacrimi un părinte-ncărunțit,
dar amar va arde-odată orice plâns ce l-a vărsat
un părinte - din durerea de la fiul dezmățat.
Puțini vin cu bucuria lor unde se cere
dar cu suferința strigă toți spre mângâiere.
Plângem uneori cu toții lâng-o suferință mare,
dar durerea ei rămâne, când a noastră-i trecătoare.
Mulți sunt gata să ofteze lângă cel în chinuire
dar durere-adânc simțită este numai în iubire.
Nu-i compătimi cu vorba făr-a-i ajuta, pe toți
cei ce trec prin suferință,
- dacă știi și dacă poți!
Când ai îndurat cu cinste multe suferinți și ani,
pot orice dușmani să vină - nu-ți mai pasă de dușmani.
Sufere, - de vrei lumină,
caută, - dacă vrei să ai,
luptă, - dacă vrei cununa
- iar de vrei ruină, - stai!
E ușor întotdeauna celui care-i sănătos
să dea sfaturi celui bolnav, care stă și zace jos,
e mai greu să-i faci un bine,
să-l ajuți pe cel căzut,
să-i aduci ca Bunul Doctor, ajutorul priceput.
Dacă cele pătimite te învață ascultarea
atunci binecuvântează suferința și-ntristarea.
Cine nu vrea să asculte sfaturile nimănui
o s-asculte de nevoie sfatul suferinței lui.
Este pe pământ o lege:
- suferind poți înțelege.
Cel care n-a suferit,
n-a-nțeles pe cel zdrobit.