1. A fi singur, - este răul cel mai mare cu putință,
numai pentru cei ce-n inimi n-au iubire și credință,
însă omul care are dulce-n inimă lumina
în singurătate află bucuria și hodina.

2. Lacrimile mai amare sunt acele revărsate
nu-n afară, ci-n lăuntru,
nu-n târg, - ci-n singurătate,
nu de răul cel din alții - ci de răul cel din sine
- dacă plânge omul sincer,
atunci plânge omul bine.

3. Omul la necaz nu-și află nici părinte
și nici casă,
și nici țară primitoare
și nici față prietenoasă,
numai dragostea e prieten cu cel necăjit pe lume,
numai ea nu obosește să-l ajute și îndrume.

4. Dacă anii vieții tale ți s-au scurs prea în zadar,
atunci plânsul amintirii ți-e într-adevăr amar,
dar când anii vieții tale ți-au fost plini
de-un sfânt folos
atunci și singurătatea ți-este ca un cer frumos.

5. La nevoie, face omul ce nici nu gândea că poate
- vai de-acela ce ajunge singur și lipsit de toate!

6. Puțini cred în lumea asta starea omului zdrobit
de aceea amărâtul este prea puțin iubit.

7. Trecătoarea slavă-a lumii cere mult
și dă puțin,
singur ești în bucurie, singur și-n eternul chin,
doar umblarea cu-nțelepții, cere-un strop
și dă-o vecie
după-o clipă de-ntristare - nesfârșita bucurie.

8. Un stăpân sau un părinte
nu plâng singuri niciodată,
plâng cu ei și-acei a căror soartă e de-a lor legată.

9. Dacă n-ar fi nori, adesea nu ne-am bucura de soare,
fără lacrimi, n-am cunoaște bucuria ce preț are.

10. Dintr-o apă-ndepărtată nu-ți stingi focu-apropiat,
- vezi să fii cât mai aproape când cel drag
e-ndurerat.

11. Plantele iubirii trebuiesc udate
deseori cu lacrimi în ascuns vărsate.