Fiii mei, s-aveți răbdare pentru orice lovitură,
suferiți oricât mai bine, nu vă răzbunați cu ură;
Cel ce sufere-n tăcere și-are pururea răbdare
chiar de-i cel mai mic la oameni,
va fi-n ceruri cel mai mare.
Fii mai bine nicovală: rabdă orice te lovește,
cel ce e ciocan se strică, cel ce rabdă se-ntărește.
Cei ce au un suflet mare
pot avea mereu răbdare,
numai cei cu suflet mic
nu pot suferi nimic.
Fiica mea, prin liniștita și-ndelunga ta răbdare,
suferită cu nădejde îți aduni răsplată mare;
răsplătirea-ncununează o viață-n curăție,
cel ce seamănă-n răbdare, seceră cu bucurie.
Bucură-te în răbdare, fiica mea, și-n curăție,
asta-i calea care-aduce totdeauna bucurie
- însă plânge când va-ncepe lumea-n slavă să te poarte,
asta-i calea care duce la osândă și la moarte.
Fiul meu, să știi că-n viață totdeauna e mai bine
tu să suferi pentru altul decât altul pentru tine.
Nu te necăji în vremea de necaz și de urgie,
ține minte sfatul care mi l-a spus bunicul mie:
- nu e rău să nu se ducă, și nici bine să nu vie.
Fiul meu, tu pentru Cinste rabdă tot ce ți se cere:
umilire, nedreptate, despoiere de avere,
chiar și moartea tu s-o-ntâmpini cu cântări de bucurie
- că răsplata ce te-așteaptă, pentru-n ceas, o veșnicie.
O, nefericiți sunt cei ce diavolul îi amăgește
ca să creadă că păcatul și necinstea-i fericește.
Pe drumul greu al suferinței
răbdarea să ți-o duci cu drag,
cununa scumpă-a biruinței
o vei primi pe-al morții prag.
Numai cel ce rabdă totul și învinge suferința,
va fi-ncununat de cinste și gusta-va biruința.
Fiii mei, aveți răbdare: Adevărul nu-ntârzie,
tot ce-a spus el se-mplinește pururi cu credincioșie;
el așteaptă numai vremea ca să se-mplinească-n pace
ori ce faci tu pentru dînsul, ori ce dînsul ție-ți face.
Dacă-n fața judecății tu privești cu resemnare,
dacă poți zâmbi cu zâmbet de blândețe și iertare,
nedreptatea și asprimea loviturilor amare,
vei cunoaște ce cunună poartă fruntea răbdătoare.
Leagă-n zece lanțuri ura și mânia într-o sută
ca să treci peste ispită, nevorbită, nefăcută.
Rabdă vorba, rabdă fapta, fără nici o-mpotrivire
fără ca să-ți tulburi pacea, fără ca să-ți ieși din fire,
căci răbdarea este lupta sufletului plin de soare
și-ai să vezi cu ce lumină se-ncunună-a ei păstrare.
Rabdă pururi cu nădejde orice silă și urgie,
căci la capătul răbdării totdeauna-i bucurie.
Nu te plânge că de alții nu ești înțeles ades,
înțelege-i tu pe alții ca s-ajungi a fi-nțeles.
Fiica mea, un dar mai mare ca orice vei câștiga
dacă-n viață sfatu-acesta ce ți-l dau îl vei ținea:
rabdă orișice necazuri care-asupră-ți s-or abate
și cu-ncredere așteaptă urma urmelor la toate,
că nu-i noapte fără ziuă cum nu-i ceață fără soare,
lupta o câștigă cel ce are-un ceas mai mult răbdare.
Știi: răbdarea
e ca sarea:
nu se strică,
nici se-nfrică
numai dacă nu e mică.
Trebuie-ori să rabzi durerea,
ori să pierzi a ei răsplată,
căci pe cine-l 'nalță cerul
îl încearcă prima dată.
Să iubim mai mult durerea ca plăcerea, căci în cer
vom avea plăceri destule dac-aici avem dureri.
Dacă poți răbda necazul totdeauna cu credință
dovedești adevărata și deplina cunoștință.
Dacă nu te poți pe tine să te schimbi precum ai vrea,
cum crezi c-ai putea pe alții tu să-i faci să fie-așa?
Schimbă-te întâi pe tine să te vadă ei schimbat
și-atunci au să te urmeze: nu-i grai ca exemplul dat.
Cei buni sufăr, cei răi nu...
- ce dovadă mai vrei tu
ca să vezi că ei nu sunt
răsplătiți pe-acest pământ,
ca să vezi mai lămurit
ce răsplată-i la Sfârșit?
Nu poți premiul lua
până nu vei alerga.
Prin văile cu drag senin
adesea uiți că ești străin,
și-atunci ajungi pe culmi cu nor
să-ți amintești: ești călător.
Când numai biruințe ai
adeseori te-mbeți și stai,
când însă dai de vreun necaz,
înveți să fii mereu mai treaz.
Până omului i-e bine
prea se laudă pe sine,
numai când ajunge-n rău
vede ce-i de capul său.
Îndreptarea ta nu vine prin ce alții îți arată,
ci prin tot ce cauți tu însuți cu o inimă curată.
La nălțimile credinței, păcii și sfințirii tale
ajungi numai pe-a răbdării și pe-a înfrânării cale.
Numai după încercare noi simțim ce-i bucuria,
numai după despărțire vezi ce dulce-i prietenia,
numai după-nfometare simți plăcerea de mâncare,
după sete gustul apei - liniștea după răbdare.
Ispitit - prin renunțare biruiești și prin răbdare,
fără ele cazi, ispita vine-asupră-ți și mai tare.
Orișiunde afli dulce, o să afli și amar.
Cauți în lume numai dulce? O să cauți în zadar.
Dulcele e doar la urmă, dacă poți acum purta
pân-la moarte curăția, pân-la capăt cinstea ta.
Rabdă-ți chinul în tăcere, du-ți cu liniște-a ta cruce,
cândva toate-acestea fi-ți-vor amintirea cea mai dulce.
Mai bine să rabzi de foame și să duci un trai amar
decât să mănânci o pâine pe-un ban câștigat murdar,
mai bine să stai afară tremurând pe-un frig ploios,
decât într-o casă caldă dar cu suflet ticălos.
Chiar și fiul tău se poartă dușmănos cu tine când
ești bătrân și i se pare că nu vei muri curând.
Fericit e-acel ce-și poate duce-al bătrâneții chin
fără-a fi ajuns la fiii și urmașii lui un spin.
Cel ajuns bătrân - în viață e de două ori copil,
bine-i când își poate duce jugul îndurându-și-l
și găsește-n suflet milă să se roage pentru câți
nu-nțeleg ce grei sunt anii bătrâneții amărâți.
Cu adevărat cerească e-o credință răbdătoare,
binecuvântat e-acela ce și-o crește tot mai mare.
Boala grea și bătrânețea sunt naintea morții date
să ne facă mai dorită moartea să scăpăm de toate,
moartea vine după ele ca o mare ușurare
și-a celor rămași în urmă, și a celui care moare.
Sărăcia grea te face chiar și-n casa ta străin
întristarea prea-ndelungă face mierea ta venin,
sărăcia ți-o alungă hărnicia chibzuită,
întristarea o-nsenină doar răbdarea liniștită.
Somnul greu e cel mai mare dar și binecuvântare
ce-o dă cerul la acela
ce-i în cea mai grea-ncercare.
O, ce mare lucru este un somn greu
atunci când zaci
într-o stare disperată și nu știi ce să mai faci!
N-ai să fii mereu în chinuri,
n-ai fost totdeauna-n bine,
chinul cu-a lui vreme trece,
binele cu-al lui timp vine
rabdă-n vremea încercării,
roagă-te în vremi amare,
știe Binele să-ți scoată câte-un bine
din oricare.
Câte-o iarbă nu-și dă leacul până după ce-i zdrobită
și de multe ori e-asemeni și cu inima iubită.
Nici nefericiți nu suntem pentru totdeauna-n viață,
că ori suferința trece,
ori inima ni se-nvață,
ori durerea o să scadă,
ori puterea o să crească,
ori pământul ne astupă,
- nu-i nimic să nu sfârșească.
La necazul de la alții poți afla o mângâiere
dar la cel făcut de tine altora - numai durere,
de aceea rabdă greul cel nedrept când te lovește,
nu te răzbuna, că asta tot pe tine te zdrobește.
Binefacerea răbdării ai s-o afli-adeseori
când te uiți ce fără minte ajung cei nerăbdători.
Nu e noapte fără ziuă,
nu e ceață fără soare,
nu e iarnă fără vară
- însă toate cer răbdare.
Niciodată nu-i furtună
să nu vină vremea bună,
numai dacă ai răbdare
când e vremea de-ncercare.
Toate-uneltele frumoase au ieșit din lovituri,
ca s-ajungi desăvârșirea, ți se cere mult să-nduri.
Și necazurile-n viață se coc toate câteodată,
ca și perele cînd vara vremea coacerii s-arată,
însă oricâte-ar fi ele, cad cu vremea ce le plouă
pân-la urmă, cu răbdare, mai rămâne unul-două...
Și-n nenorocirea vieții sunt mai multe trepte-n jos
- nu te plânge niciodată, sufăr mulți mai dureros.
Fii mai tare-n vremuri grele,
treci mai vrednic prin furtună,
căci atunci ai să te bucuri și când vine vremea bună.
Mulți își cresc nenorocirea căci nu știu să și-o îndure
- și furtună vine-adesea peste orișice pădure,
îi mai smulge câte-un arbor, îi mai frânge câte-o cracă,
- pleacă-te și tu când vine, ține-te
și las-să treacă.
Cere - și ți se va da
caută - și vei afla
bate - și tot vei intra
- dacă lupți și ști răbda!
Oamenii-ar vrea numai cinstea
nu și chinul pân-la ea,
ar vrea numai partea bună,
fără partea ei cea grea,
ar vrea numai partea dulce,
fără-a ține-n seamă iară
că oricare parte dulce are partea ei amară.
Nu toți suntem în viață mari sau mici
- ne arătăm
când suntem în suferință, după felul cum răbdăm.
Cu cât soarta se-ntărâtă și mai tare-n contra ta,
cu-atât rabdă tu mai tare
hotărât a o-nfrunta!
Răbdarea-i datoria cea binecuvântată
ce vindecă-orice boală odată și odată...
Răbdarea e suișul nădejdii neclintite
prin care-ajungi odată, nălțimile dorite.
Orice poamă, cât de tare
tot se coace - cu răbdare.
Răbdarea e podoaba iubirii credincioase,
răbdarea-i temelia nădejdii luminoase,
răbdarea este cheia la ușa bucuriei,
răbdarea este scara la pragul veșniciei.
Ce n-a făcut Dreptatea, va îndrepta Răbdarea
căci toate vin odată - cu Timpul și-așteptarea.
Răbdarea împlinește orice dorință bună
și orice așteptare odată o-ncunună.
Răbdarea, ca și Timpul, e-acel judecător
ce face pân-la urmă dreptate tuturor.
Cine poate-avea răbdare va primi tot ce dorește,
ea-i aceea ce dorința tuturora ne-o-mplinește.
Cu răbdarea liniștită faci mai mult decît cu bâta,
ce nu faci cu vorba bună - cu răstirea nici atâta.
Cu răbdarea muți și munții,
cu răbdarea-ntreci și știința
și-ți sfințești neprihănirea,
și-ți desăvârșești credința.
Apa care mână moara vezi cât de departe vine,
- numai ce e cu răbdare, poate să lucreze bine.
N-au să fugă multă vreme cei ce fug prea tare,
mai curând ajung la țintă cei ce au răbdare.
O răbdare de o seară
poate ferici o vară,
nerăbdarea de-un minut
poate nimici-un avut.
Cine nu poate să rabde, nu mănâncă poamă coaptă,
- nici la capăt bun n-ajunge un pripit
ce nu așteaptă.
Cât ar fi de lungă noaptea, soarele la timp răsare,
pentru toate este-o vreme, ai răbdare,
ai răbdare...