1. Fiule, să ai credință tare-n orice-mprejurare,
căci durerile sunt dese iar plăcerile sunt rare,
lacrimile sunt aievea, râsu-i numai o părere,
- cade-nfrânt acel ce crede că viața-i numai miere.

2. Fii cu grijă toată viața nu te-ncrede prea grăbit
niciodată-n omul care nu va crede-n ce-i cinstit.

3. Celor buni le-ncearcă Cerul deseori credința lor
nu fiindcă nu le-o știe, - el e-atotcunoscător,
ci fiindcă le-o cunoaște, el le dă prilej astfel
să arate ce frumoasă e credința lor în el.

4. Când faci bine uită răul care ți-a fost făptuit,
dacă nu-l uiți, nu se poate sta niciunde liniștit.

5. Să nu crezi că-nvingi ispita fără cinste și răbdare,
că n-o-ndepărtezi de tine ci te-ncurci în ea mai tare.

6. Cugetul curat prin harul cinstei poate fi păstrat
și curata viețuire doar prin cugetul curat.

7. Când s-a pus fața de masă
înceteze cearta-n casă,
reculegerea-mpreună
liniștește-orice furtună.

8. Omul mânios ațâță cearta între soții săi,
dar cel pașnic potolește chiar mânia celor răi.

9. Cel răutăcios ațâță, cel defăimător dezbină,
- dar împacă și unește cel cu inima senină.

10. Cearta-l doare pe-un om bun
cât bătaia pe-un nebun.

11. Mai bine-n pustiu să stai
decât c-o femeie-scai,
- mai bine să flămânzești
ca din ceartă să prânzești.

12. Ca un prost ce prinde-un câine de urechi când e turbat,
este cel ce intră-n cearta unde nu-i amestecat.

13. Limba clevetirii arde mai amar
și mai mult aprinde, ca oricare jar.

14. Cine-n vorbă nu greșește
multă minte dovedește,
- căci în vorbă mai ales
se greșește cel mai des.

15. Leapădă-ți de tot din gură vorba cu-nțeles sucit,
ea batjocorește limba de pe care a pornit.

16. Fă jug vorbirii tale iar limbii tale cheie,
o sită totdeauna la gura ta să steie,
întâi să cerni cuvântul apoi să-l scoți afară
căci prea târziu, zadarnic,
ca vântul vorba zboară.

17. Cuvântul vostru minunat
să fie dres cu sare,
să dea mereu îndemn curat
și har la fiecare.

18. Un cuvânt bun domolește focul certei cât de mare,
iar cuvântul aspru face o mânie și mai tare.

19. Cu o față bucuroasă să-ți duci darul orișicui,
căci aceasta o să facă mai cu drag primirea lui.

20. Mulți lingușesc pe omul darnic
și toți sunt prieteni des cu el,
dar omul care lingușește
ca să câștige, e-un mișel.

21. Cel ce vede pai adesea - și în ochii fiecui -
are totdeauna bârna, dar n-o vede, în ai lui.

22. Mai bine mustrarea-n față decât dragostea tăcută,
una o să-ți folosească, cealaltă nu te-ajută.

23. Cel ce umblă cu dreptatea va primi a vieții parte
dar cui nedreptatea-i place, se va ruina în moarte.

24. Calea dreptului să fie în oricare ceas al său
să iubească ce e bine, să urască ce e rău.

25. Frații păgubiți mai greu sunt să-i câștigi ca o cetate,
certurile lor mai grele-s ca niște zăvoare late.

26. Femeia vrednică-și cinstește
bărbatul ei cât timp trăiește,
ea chiar și după ce-a murit
îi ține numele cinstit.

27. Când femeia e plăcută ea va căpăta cinstire,
precum strânge avuție cel ce umblă cu-asuprire.

28. Pentru soțul ei, cunună e femeia cea cinstită,
dar cea care-i face-ocară - putrejune urgisită.

29. O femeie înțeleaptă a ei casă și-o zidește
- dar femeia cea nebună, cu-a ei mâini și-o nimicește.

30. E mai bine să stai singur-singurel într-o pustie
decât c-o nevastă numai de gâlceavă și mânie.

31. Gelozia-i ca Gheena de grozavă și de rea,
vai de sufletele care au căzut și ard în ea.

32. Ca izvorul tău să fie veșnic binecuvântat,
de soția tinereții bucură-te ne-ncetat.

33. Nu-i dragoste mai mare ca ceea ce-și jertfește
viața pentru-acela pe care îl iubește.

34. Mai presus ca piatra scumpă
prețuiește-o-nțelepciune,
nu-i mărgăritar sau aur să se poată-asemeni pune.

35. Nu-ți cruța nicicând copilul de mustrarea înțeleaptă,
de-l vei bate cu nuiaua, n-o să moară, dar se-ndreaptă.

36. Cine strânge vara, este omul chibzuit din țară,
cine doarme-n vremea coasei, este-un om ce face-ocară.

37. Nu te certa cu cel limbut
că tot tu vei ieși bătut.

38. Cel ce-și păzește gura, spinarea și-o păzește
- pe limba rea adesea doar palma o oprește.

39. Sabia nu face rană
ca și gura cea vicleană.

40. Omu-i prețuit în viață după-a minții lui măsură,
cel cu mintea rătăcită e disprețuit cu ură.

41. Limba înțeleaptă-n vorbe dă știința cea plăcută,
gura proștilor împroașcă nebunia lor știută.

42. Omul care-și lingușește pe de-aproape-i așa,
cum o cursă i-ar întinde ca să-și prindă pașii-n ea.

43. Limba dulce-i totdeauna pom de viață ce rodește,
însă limba blestemată sufletul oricui zdrobește.

44. Cine la sărac dă milă, Cerului îi împrumută
și El o să-i răsplătească binefacerea făcută.

45. Farmecul și frumusețea unui om stă-n bunătate,
- mai bun preț are săracul, ca un mincinos de frate.

46. Mânia înnorează
și-mbătrânește fața,
mânia-mpuținează
și amărăște viața.

47. Cine-și face mulți prieteni deseori necazuri pate,
însă afli câte-un prieten ce-i mai mult decât un frate.

48. Cine-ncet e la mânie are gânduri pricepute
dar prostii destule face omul ce s-aprinde iute.

49. Nu te mânia din cauza celor care fac la rele
nici nu pizmui pe-aceia cărora le place-n ele,
căci oricine face răul nici un viitor bun n-are
și a celor răi lumină se va stinge pe cărare.

50. Ca la oboseala mare apa rece și curată,
așa este-o veste bună dintr-o țară depărtată.

51. Cel ce-și stăpânește vorba este omul înțelept,
cel ce-și stăpânește pofta, este sfânt și este drept.

52. Ascultă, fiule, cuvântul părinților ce i-ai avut,
învățătura lor să-ți fie ca o cunună, ca un scut,
- cel ce își poartă rău părinții
e un fiu viclean și blestemat,
curând îl va ajunge-osânda de care-i veșnic vinovat.

53. Cel ce fură, să nu mai fure ci să muncească-n orice fel,
să aibă din ce face bine acelor mai săraci ca el.

54. Cu cei cuminți te sfătuiește
- dar numai cu cei drepți pornește.

55. Mai bun e prostul ce-și ascunde
a lui prostie orișicui,
ca înțeleptul ce-și ascunde
de toți înțelepciunea lui.

56. Cel ce nu vrea să muncească, nici să mănânce să nu vrea -
dacă n-ai muncit spre pâine, nu ești vrednic pentru ea.

57. Limba rea n-o poate nimeni îmblânzi să-i pună frâne,
ea tot fiară ne-mpăcată cu venin amar rămâne.

58. De-ai tăi părinți să-ți amintești
și stând la mese-mpărătești,
de ei să nu te rușinezi
nici chiar pe tron de-ar fi să șezi.

59. C-ai ascultat nu-ți pare rău decât atât de-arare,
dar c-ai vorbit chiar și-un cuvânt, adeseori îți pare.

60. Nu te mândri că legea ți-o ții cu gând curat,
că tocmai pentru asta în lume-ai fost creat.

61. De ce oare fiii celor buni sunt niște răi din fire?
- ca să vezi cum că virtutea nu se lasă moștenire.

62. Dacă cineva voiește sufletul să-și mântuiască
trebuie să lupte singur și crezând, să-l dobândească.

63. De nu căutați învățătura, nici ea nu o să vă cate
și astfel fi-veți despărțiți pe veacurile toate.

64. Părintele ce-nvață pe fiul său Cuvântul
e cum ar sta să-nvețe tot neamul lui, a-rândul.

65. Întrecerea între-nțelepți
sporește zestrea celor drepți.

66. Dacă pun mâna pe sfadă, n-o pot pune pe Scriptură,
dac-o pun pe Sfânta Carte - sfada s-o arunc din gură.

67. Să te-ndepărtezi nu numai de ce-i rău, și-l știi astfel,
ci și chiar de tot ce este asemănător cu el.

68. Acel ce are milă de oameni fioroși
curând va fi el însuși om crud cu cei miloși.

69. Orice bărbat își are femeia meritată
și trebuie s-o țină căci asta i-a fost dată.

70. Cel ce se-nsoară pentru bani, în veac n-ajunge bine
și va avea copii de-acei ce-aduc numai rușine.

71. Să te-așezi pe-un loc ce-ți este
mai prejos de orice oară,
căci e mai plăcut să-ți spună
urcă-te decât coboară.

72. Dacă cel greșit se-ntoarce părăsind un rău făcut,
nu-i mai aminti vreodată de păcatul din trecut.

73. Când te duci în casă tristă și în ziua ei de jale,
cea mai bună mângâiere-i lacrima tăcerii tale.

74. Dacă i-ai făcut la altul un rău mic, - să-ți pară mare,
dacă i-ai făcut un bine, - pară-ți mic, - la orișicare,
dacă el ți-a făcut bine, pară-ți mare, chiar de-i mic
și-un rău mare dacă-ți face, socotește-l ca nimic.

75. Invidia, desfrânarea și ambiția scurtează
viața omului și grabnic în mormânt
și-n iad, - l-așează.

76. Mai mult e-un înțelept pe lume
decât un împărat vestit...
- pe un împărat îl poate-oricine
înlocui când a murit...
Dar dacă moare înțeleptul
el e de neînlocuit.

77. Acel ce calcă legea spre-a mântui-o ființă
e vrednic de cinstire - chiar dacă nu-i putință.
Dar cel ce șovăiește trecând și n-o salvează,
e vinovat el însuși de moartea ce urmează.

78. A Luminii frumusețe este Adevărul sfânt
și-a lui binecuvântare este Pacea pe pământ.

79. Cele trei feluri de oameni care sunt iubiți mereu,
sunt: cei care de mânie nu-s cuprinși la nici un greu,
cei care la libertate nu renunță, hotărât,
și cei care supărarea n-o păstrează nicidecât.

80. Despre omul mândru însăși Dragostea grăiește - astfel:
nu putem trăi-mpreună într-o lume: eu și el.

81. Nimeni să nu pedepsească pe săracul necăjit
pentru vorbele pe care la mânie le-a rostit.

82. S-a spus: viteaz e-acela ce poate să se-nvingă
pe sine, și-a lui flăcări de patimi să le stingă,
dar mai viteaz e-acela ce din dușmanul rău
își face prin iubire un prieten bun al său.

83. Dragostea ia-ntotdeauna partea celui asuprit,
drept pe drept când prigonește ea e lângă cel lovit,
când un rău lovește dreptul, - Dragostea e lângă el,
când un rău pe-alt rău l-apasă, ea îl apără pe-acel
chiar și-atunci când dreptul este
cel ce-apasă pe cel rău,
ea pe cel lovit l-ajută...
- Așa-i Dragostea mereu.

84. Omul e creat în urma tuturor, să ia aminte,
în mândrie,
- că și râma e creată mai-nainte.

85. Din laudele meritate de orișicare om, să spui
puțin, când el este de față,
și toate, numa-n lipsa lui.

86. Precum nu se urăște omul pe sine, nici când este rău,
așa este dator să fie cu orișicare-aproape-al său,
așa să înțeleagă omul porunca Proniei Divine:
iubește-ți pe al tău aproape, așa cum te iubești pe tine!

87. Rugăciunea nimănuia nu va fi respinsă,
dacă el e credincios, dacă ea-i aprinsă.

88. Cei ce se iubesc fierbinte
și-n urechi de ac trăiesc -
dar nu-ncap în lumea toată
doi ce nu se mai iubesc.

89. Când deplângi o cărămidă, dar de-un om nu-ți pasă,
se va dărâma degrabă orice zid sau casă.

90. Fii ca un răsad adânc: - totdeauna verde
și ca vasul smălțuit: - ce ai bun, nu-ți pierde.

91. Când ești tu bârfit nedrept, crede-l mic pe omul mare
dar când tu bârfești să-l crezi mare pe oricare,
ca să nu te liniștești până-ți ceri iertare.

92. Nu-ți grăbi răspunsul, ai rând la cuvinte
- ultimul, în urmă
- primul, înainte!

93. Rar să spui tu: sigur,
des să spui tu: poate,
fugi de cele rele și urâte - toate,
fugi și de ce numai seamănă a rele
ca să nu te creadă nimeni plin de ele.

94. Recunoaște adevărul chiar când ți-este neplăcut,
și să taci 'naintea celui care-l vezi mai priceput!

95. Gura ta să nu te facă de rușine-ntre străini,
dar nici la a tale vorbe mari, să nu te prea înclini.

96. Dacă ai făcut mult bine, să nu spui: din ce-am avut!
Ci: din cele ce mi-s date, e puținul ce-am făcut!

97. Gândește-te ce ai de spus nainte de vorbire!
De-aproapelui să îi arați mereu bunăvoire!
Fii mulțumit cu-atât cât ai!
Fii mic în ochii tăi!
Iar celor care te lovesc să nu le zici că-s răi!

98. Învață-ți limba ta să spui:
nu știu - dacă nu ști!
- C-atuncea înțelept și bun și vrednic ai să fii.

99. De te lepezi de un bine te vei lepăda de multe
- cine-ascultă de-o ispită, multe înc-o să asculte.

100. Dacă iei ce nu-i cu dreptul
și ții ce nu se cuvine,
ți se va lua și ție ceea ce îți aparține.

101. Învață pe-alții fără să ceri ceva măcar!
- Și soarele lumina ți-a dat-o ție-n dar!

102. Nu spune: altul știe! - ci-nvață ca și el!
Nici: mai frumos e altul, curând veți fi la fel!
Nici: altul e mai tare, - căci doar acela-i tare
ce are-nțelepciune și har și cumpătare.

103. Iubiți pe câți au să vă mustre,
urâți pe câți v-ar lăuda,
mustrarea vă desăvârșește,
dar lauda vă va îngâmfa.

104. Dacă vrei să-nveți, nu spune: eu știam,
când n-ai știut,
nici, în ce n-ai cunoștință, să nu zici: am cunoscut,
nici, când ceva ți se spune, să zici: da
când nu-nțelegi,
- de ce să te-nșeli tu singur și rușinea să-ți alegi?

105. Să muncești cu drag la muncă,
să înveți cu drag la carte,
să nu-ți faci din cunoștințe
flori ca-mpodobiri deșarte.

106. Nu-ți spune: linguși-voi, ca să-mi câștig de toate,
- acel fel de gândire rușine tu-l socoate!
Ci rușină-te singur de ce e rău la tine
- nainte de-a ajunge de alți-a-ți fi rușine.

107. Gândul bun, la ceruri este socotit ca faptă bună,
gândul rău, e ca păcatul: unul cu-altul se-mpreună.

108. Binele e verde, - răul e uscat
binele sporească, - răul niciodat’...

109. Păcatul la-nceput e dulce, dar mai pe urmă e amar,
ferește-te de el-nainte, căci mai târziu va fi-n zadar.

110. Socotiți sunt drepții oameni,
- chiar de îngeri mai presus,
- nimeni n-are-atât de grele lupte ca și ei de dus.

111. Un singur suflet fără vină
mai scump e pentru Dumnezeu
ca-ntreaga lume decăzută
- și prețul lui e mult mai greu.

112. Celor drepți nu li se-nalță monumente pe pământ,
monumentul lor e fapta... slava lor e-al lor cuvânt.

113. Răsplata faptei bune e însăși fapta bună,
pedeapsa faptei rele ea însăși și-o adună.

114. Binele nu-ți cere
ce-i peste putere.

115. Un singur pas desparte osânda de răsplată,
Edenul de Gheenă, - nu-l face niciodată!

116. Binele este-o răsplată omului pentru-orice bine,
chiar și pentru-o vorbă bună
sau gând bun, ce-l are-n sine.

117. Omul nu greșește decât din prostie,
binele nu-l face decât cine-l știe.

118. Binefacerea luminii numai noaptea o cunoști
și frumsețea-nțelepciunii
numai când stai lângă proști.

119. Femeia e creată-n lume de dragul frumuseții ei -
nu-i frumusețe ca lumina vieții bunelor femei.

120. Nu-i meșter cel ce n-are scule,
nici înțelept cel ce nu știe,
nici dragoste cea fără jertfă
- nici om cel fără omenie.

121. Cel mai înțelept e omul care a-ncercat mai multe,
pe acela fiecare este bine să-l asculte.

122. Carnea mortului nu simte bisturiul care-l taie, -
conștiința adormită sau netrebnică, - așa e!

123. Păcătosul să nu-și aibă vreun câștig după păcat,
cel căzut să n-aibă pace după ce s-a lepădat!

124. Cel străin nu-l poate-n casă, ospăta pe cel străin
- numai cei ce au lumina, pot s-o dea la cei ce vin.

125. Leul nu se poate sătura c-o râmă! ...
- când se cere-un munte nu da o fărâmă!

126. Cel întemnițat nu poate a se libera pe sine,
nu e mîntuire fără Mâna care face bine.

127. Nu-l învinui pe nimeni, când lipsește, niciodată,
numai când e el de față a lui vină i-o arată.

128. Soțul moare numai pentru soața lui
iar soția numai pentru soțul său...
Nu-i mai simte-asemeni lipsa nimănui,
nu-i mai pare-asemeni, nimănuia rău.

129. Prețul legii-l știe numai
cel care-a căzut,
și valoarea mântuirii
numai cel pierdut.

130. Omul să se uite bine la paharul ce-l va bea
și gândească la urmarea fiecărei faptă rea.

131. Nu huli-nainte ca să cercetezi, -
mai întâi cunoaște, și apoi să crezi!

132. Până n-ai înțeles bine tu răspunsul să nu-ți spui
- și să nu tai niciodată șirul vorbei nimănui.

133. Fiul înțelept ascultă orice sfat de la părinți
fiul cel nebun n-ascultă nici mustrările fierbinți.

134. Înțelept ajunge cine cu-nțelepții se adună
- dar nebun cel care umblă cu nebunii din-mpreună.

135. Înțeleptul are teamă de-orice rău, și se ferește,
dar nebunul se încrede - și curând se nimicește.

136. Urechea ce iubește mustrarea-ndreptătoare
lăcașului vieții va fi moștenitoare.

137. Inima-nțeleaptă vorba-și chibzuiește,
inima nebună, nebunii grăiește.

138. Leul nu se-asmuță după moartea lui,
- nu după ce pleacă, despre om să spui.

139. Cât de veche-i o Scriptură,
ea mereu dă lucruri noi.
Țineți ce-i învățătură
că ferice e de voi.

140. Sunt lucruri care numai la unii să le spui,
și lucruri care nu le mai spune nimănui.

141. Fiecare bucurie s-o sărbătorești aparte,
nu le-amesteca-mpreună,
- și te bucuri pân-la moarte.

142. Cel ce judecă, să creadă numai ce-i văd ochii săi.
- Este-atâta-nșelăciune!
- Sunt atâția oameni răi!

143. Faptele unui neajuns
nu le socoti răspuns,
vorbelor unui flecar
nu le mai lărgi hotar.

144. Mulți vin în casa celui cu mort la căpătâi
dar fiecare-și plânge durerea lui dintâi.

145. Pacea este vasul binecuvântării,
pacea e izvorul fericirii țării,
pacea e lumina orișicui o are,
- pacea și cu sine, și cu fiecare.

146. Minuni? - Sunt cu putință?
- Dar cel ce le-a-nțeles
nu creadă, ușuratic, că ele vin prea des.

147. Ușor îți faci un dușman
dar prieten cumperi greu, -
ferește-te de primii,
de ceilalți vezi mereu.

148. Iubirea fără gelozie nu e iubire-adevărată
cu orișice iubire mare, și gelozia se arată.

149. Cel iute în iubire,
va fi și-n ură iute,
- când vezi așa o fire
ia-ți tot, grăbit, și du-te!

150. Când e iubire, -ncapem și-n locul cel mai strâmt,
când nu mai e iubire, nu-ncapem pe pământ.

151. Trandafirul își cinstește
numele, chiar și-ntre spini,
- omul vrednic își păzește
felul său și-ntre străini.

152. Să nu judeci ziua vina nopții unui învățat,
rar ajungi să judeci bine când tu însuți n-ai cercat.

153. Chiar din vorbele profane ale unui om sfătos
de le-asculți cu-nțelepciune, vei avea câte-un folos.

154. Nu te uita la vas de fel,
ci uită-te la ce-i în el,
căci dacă-n vas e mir curat
și vasu-i sfânt cu-adevărat,
dar dacă este-n el gunoi
ce preț mai are-un vas apoi!

155. Când n-ai de gând să cumperi, - să nu te târguiești
- nu-ți face nici o vorbă cu cine nu-l dorești!

156. Dacă unul spune că ești beat, îl lasă,
dar când doi vor spune,
taci și mergi acasă!

157. Când nevasta-ți este mică
ori te-apleci ori ți-o ridică!
Dacă te-ai unit cu ea
vezi să-ți fie-asemenea!

158. Un tufiș de spini departe,
parcă-s piersici când îi vezi...
- Ca să afli adevărul
mai atent să cercetezi.

159. Nu-i la fel cel ce-are pâine, sacul plin,
- cu cel ce n-are!
- Nu-s la fel cei de-omenie,
cu cei care-s în pierzare.

160. Nu se poate dacă sare jar în câlți să nu se-aprindă
și nici om care poftește,
- și păcatul să nu-l prindă.

161. Cu păstorul rătăcit,
rătăcește și-a lui turmă
- cel dintâi când e căzut,
vor cădea și cei din urmă.

162. Bocetul nu-i pentru mort, lui nu-i mai lipsește,
ci e pentru cei rămași, lor le trebuiește.

163. Degeaba vrei să mai repari o casă părăsită,
- degeaba mergi cu sărutări când dragostea-i sfârșită.

164. Smerenia coboară cât cunoștința suie
- nici prima nu se vede când cea de-a doua nu e.

165. Pe cel bun ușor îl afli în orașul lui, pe nume,
în străini, doar pe purtare îl cunoști din altă lume.

166. Nu chipurile unor fețe sunt ceea ce-i urât la ele,
urâtă-i inima și pofta și urma umbletelor rele!

167. Să ai întotdeauna gata veșmintele de-nmormântare
căci nu se știe când și unde
l-așteaptă moartea pe-orișicare.

168. Nu încerca să înțelegi ce mintea-ți depășește
- în fața marilor minuni, tu taci și te smerește.

169. Cearta las să doarmă, peste noapte, bine
căi de dimineață, pașnică devine.

170. Cine lângă masa vrednică va sta?
- munca ce-și câștigă pâinea cea mai grea!

171. E-un prost, e-un prost, - grăiește prostul
despre fiecare, -
numai despre sine, prostul, o părere-naltă are.

172. Cine-ndeamnă la virtute e mai mult ca cel ce-o are
cine-o are e doar unul,
- ceilalți, mulțime mare.

173. Găsești slabă-nvățătura în vreo parte? -
Cercetează
și-o să afli zeci de locuri care te îndestulează!

174. Nu râdeți de nici o vorbă ce-o rostește omul drept,
ori în grai, ori în tăcere, poartă-n el ceva-nțelept.

175. Dintr-un câine rău, degeaba, -
n-ai să crești un bun cățel.
- Un părinte rău va crește
și pe fiul său ca el.

176. La-nceput ispita pare un drumeț grăbit, - apoi
oaspe-obișnuit,
- și-n urmă blestemat stăpân pe noi.

177. Ispita este-ntîi un fir, ca de păianjen, subțirel,
apoi ajunge lanț satanic
și nu te mai dezlegi de el.

178. Pornind pe drumul spre păcat
sfârșești în felul blestemat.

179. Celui care spune: azi păcătuiesc!
Mâine sau poimâine o să mă căiesc.
- Vremea desfrânării i se va sfârși,
vremea pocăinței nu-i va mai sosi.

180. Nu spune: am să mă îndrept atunci
când o să am vreme,
căci poate nu vei mai avea,
- de asta tu te teme!

181. Suferința este rodul blestematului păcat
- cel care păcătuiește, sufere neapărat!

182. Nu postul ți se răsplătește ci binefacerile lui,
- dar unde nu e post, adesea
nici facere-de-bine nu-i!

183. Nici un câștig nu e mai mare decât câștigul cel adus
de binefacerea frumoasă a unui om în cinste pus.

184. Lacrimile îndreptării sting păcatul cel de jar
și-aduc sufletului pacea binecuvântată, iar.

185. Căutați prilejul bun cât timp el este lângă voi
căci dacă el, ori voi, plecați - va fi-n zadar apoi.

186. A cunoaște - și - a iubi -
este-aceeași taină,
cum lumină și cu zi
au aceeași haină.

187. Ai dobîndit virtutea?
- Nimic nu-ți mai lipsește!
- Ești fără de virtute?
- Nimic nu-ți folosește!

188. Cel ce-și numără des banii,
mai adaugă-un mărunțel,
cel ce-și numără păcatul, - va scădea mereu din el.

189. Cinstește-i pe cei drepți, căci ei
sunt ai credinței sfânt temei,
- tot ce-i frumos și înțelept
l-am moștenit de la vreun drept.

190. Fă fapta bună astăzi, ca să-ai răsplată mâne
că binefacere-n zadar nici una nu rămâne.

191. Respectă-l pe bătrân și-atunci
când a uitat tot ce știa...
- Aceasta este-ntre porunci
o sfântă datorie-a ta.

192. Cel ce bănuiește pe un om cinstit
în curând, el însuși, fi-va bănuit.

193. Greu e Adevărul! Rari sunt cei ce pot
să-l ridice-n viață, pân-la frunte, tot!

194. La-nceput a fost Bun-simțul
și apoi învățătura,
- ca să poți ținea Cuvântul,
mai întâi îți ține gura.

195. Frica nu se potrivește cu-adevărul niciodată,
- cine umblă cu-adevărul, s-aibă viața ne-nfricată!

196. Împrietenește-ți viața cu omul norocos
căci lângă el oriunde te bucuri de-un folos.

197. Acel ce crește fiul - e tată-adevărat,
nu-acela care-l naște, și-apoi l-a lepădat!

198. Cel ce ridică mâna spre semenul cinstit,
e-un rău și-i un netrebnic, chiar dacă n-a lovit!

199. Când ai în față marea, iar pe vrăjmaș în spate
- doar jertfa și credința cu bine te pot scoate.

200. Chiar și pietrele sfințite martore la cununie
plâng pe cel ce divorțează de întâia lui soție.