1. Fiul meu, să ai nădejde pururea-n Puterea cea
care n-a-nșelat pe nimeni ce-a nădăjduit spre Ea;
de-ar fi valuri mari cât munții și furtună și necaz,
nu se-neacă niciodată luntrea-n care-i un viteaz.

2. Fiica mea, nădejdea toată
nu ți-o pierde niciodată;
norul orișicât de mare
nu-l întunecă pe soare.

3. Chiar de șapte ori în luptă dac-ar fi să fii trântit,
până n-ai pierdut nădejdea nu ești încă biruit.

4. Ai nădejde! - Ea-i puterea ce te leagă strâns de țel,
ca să nu te poată smulge nici un val de nici un fel.

5. Fiul meu, când tu spre Bine prin credință ai venit,
când iubirea lui cu toate darurile-i te-a sfințit,
ai numai nădejde tare în puterea lui de sus
care va-mplini la vreme tot ce-i scris și tot ce-i spus;
în nădejdea tare-un sprijin și-o putere vei primi
până când la Țărmul Țintei fericit vei poposi.

6. Pân-la țărmul mântuirii cu corabia Nădejdii
scapi de adâncimi, treci valuri și răzbești peste primejdii.

7. Cu nădejdea când vâslești,
și pe-o scândură plutești,
dar nădejdea când ți-o treci
și-n corabie te-neci.

8. Cât nădejdea nu ți-o stinge
nimeni nu te poate-nvinge;
dar nădejdea de-ai pierdut
ești învins de la-nceput.

9. Orișicât te-ar trece viața prin necazuri și primejdii
tu să nu cazi niciodată în vâltoarea deznădejdii;
nici când singur fără zare
ai fi chiar căzut în mare,
căci puterea cea divină a încrederii-i mai tare
și cum tu nici nu-ți închipui o lumină-ți poate-apare.

10. Toți suntem în viața asta călători spre-o altă viață,
unii-ntunecați, iar alții luminoși mereu la față,
unii merg senini știind că merg Acasă pe vecie,
unii apăsați cu silă ca spre-o veșnică robie -
cel ce Binele îl are reazemul nădejdii sale,
merge liniștit și sigur și senin mereu pe cale.

11. Caută să-ți păstrezi nădejdea că oriunde-ai fi-aruncat,
Cineva îți știe locul și cât timp ai de-ndurat
și la vremea potrivită te va scoate fericit
- omul disperat se pierde chiar și-n locul liniștit.

12. Moartea-i un vrăjmaș a cărui sabie pe toți doboară,
dar pe cei ce au nădejde, ea-i învie nu-i omoară.

13. Nu lăsa ca întristarea să te tulbure prea tare,
ea-ți întunecă lumina chiar pe cea mai grea cărare;
prin tunelul încercării disperarea ți-ar sufla,
în lumină chiar atuncea când ești mai lipsit de ea.

14. Moartea e sfârșitul vieții celui rău și blestemat,
însă e-nceputul vieții celui bun cu-adevărat.

15. Nădejdea Binelui lărgește și-nalță inima ușoară,
îngrijorarea o-ngustează, o prăbușește și-o omoară.

16. Întristarea ofilește florile nădejdii
și târăște-ntreaga viață spre pierzare și primejdii;
fiii mei, voi totdeauna să aveți nădejde tare,
nu-i mai tare ca nădejdea nici un dușman de sub soare.

17. Precum molia și cariul astfel roade disperarea,
- dar cel credincios nu-și lasă doborâtă-ncredințarea,
că oricât ar fi de-adâncă și de grea nenorocirea,
prin răbdare va învinge negura și asuprirea
și de nu se îndoiește pân-la capăt, va învinge
orice vânt i-ar fi-mpotrivă, orice valuri l-ar împinge.

18. Nădejdea zilnic te înalță și-ți face inima ușoară,
ea și din toamna vieții face o fericită primăvară,
în inima bătrână-aduce a tinereții-nflăcărare,
că-n glasul ei mereu e cântec și-n ochii ei mereu e soare.

19. Nu e nici un om pe lume într-atâta de stricat
încât să nu fie-ntrânsul chiar nimic-nimic curat,
afli-ntre gunoaie-adesea bogății că te uimești,
numai caută cu nădejde și răbdare - și găsești.

20. Poți să fugi de gura lumii dacă faci ce nu-i permis,
poți să te ascunzi de oameni după ce te-ai compromis,
dar nu poți să fugi de tine și de conștiința ta
Binele te urmărește și te judecă prin ea.

21. Numai osândind păcatul și-ndreptând ce poți căit,
poți nădăjdui vreodată la un capăt fericit.

22. Credinciosule pe moarte, nu fii necăjit văzând
că-ți rămân copiii singuri: ei vor fi-ajutați crescând,
unii pentru-al tău Părinte iară alții pentru-al lor
o să-i caute, știe Cerul cum să vină-n ajutor.

23. Când durerea ca un munte o s-apese fără milă,
să-ți zdrobească-n deznădejde biata inimă umilă,
fericita izbăvire pururea să te-nsenine,
dacă ai nădejde tare vei fi-nvigător cu bine.

24. Ai nădejde tare-n Bine și te-ncrede neclintit,
Cerul dă la timp scăparea celui ce-a nădăjduit.

25. Celui ce nădăjduiește, totu-i este fericit
- așteptarea credincioasă i-e plăcută la sfârșit.

26. Nu moare-o viață credincioasă
atunci când inima-ncetează
ci strălucire mai frumoasă
pe veșnicie o urmează.

27. De la mormântul cel mai vechi
pân-la mormântul cel mai nou,
în bieții oameni frica morții a fost un lung și trist ecou;
numai Hristos zdrobind puterea și boldul morții cel amar,
o face pentru-ai Săi să fie un imn biruitor de har.

28. Dacă-i un mister Credința,
dacă-i Dragostea mister,
e și mai mister Nădejdea - ancora înfiptă-n cer;
tot ce-avem în noi Credință sau Iubire,
în zadar,
n-ar avea nici o putere fără al Nădejdii har.

29. Între dorințe și speranțe trec ale noastre zile toate,
dar inima, abia la urmă, ceva să înțeleagă poate.

30. Omului, credința-i cere ca să-i dea ființa-ntreagă,
dragostea îi cere numai inima,
de ea se leagă;
dar nădejdea cere numai o fărâmă doar, și-o rază,
când le are, ea credința și iubirea le salvează.

31. Pentru toate-n lumea asta este-o vreme hotărâtă
- să nu cadă-n deznădejde nici o inimă-amărâtă.
Hotărâtă-i vremea jalei și când vine
și când pleacă,
nu-i nimic să țină veșnic, ai nădejde! -
și-o să treacă!

32. Să nu cazi în deznădejde nici în cel mai greu potop,
totul este cu putință de mai poți să lupți un strop;
deznădejdea e vrăjmașul cel mai crud și ucigaș
- chiar dacă ți-ai pierde totul, sufletul să nu ți-l lași.

33. Fă în orice încercare tot ce știi că-ți stă-n putere,
mai departe, ai nădejde!
- Dumnezeu atâta-ți cere!

34. Câtă vreme e nădejdea, orice despărțiri să vină,
dragostea rămâne tare, liniștită și senină.
Când se lasă deznădejdea, fie totul cât de tare,
în curând se nimicește în durere și-n uitare.

35. O singură nenorocire scăpare-n veci nu poate-avea:
aceea este Deznădejdea -
și vai de cei ajunși în ea!

36. Deznădejdea-i cel mai mare rău și moarte și vrăjmaș;
plânge, rabdă, crede, luptă -
dar la ea să nu te lași!

37. Cine are-n greu un prieten,
o soție-ascultătoare
și-o nădejde neclintită,
- are harul cel mai mare.

38. Deznădejdea e păcatul cel mai mare și mai greu,
căci el îți ucide-n suflet chiar pe Însuși Dumnezeu
și te lasă-n fața morții și a iadului - zdrobit.
- O, să n-ajungi niciodată la acest păcat cumplit!
Căci oricât de grea să fie starea-n care ai ajuns,
o salvare este încă - și la ea va fi-un răspuns!

39. Nimenea să nu dărâme ce nu mai reface iar,
nu-i lua la nimeni lampa, până ce-i aprinzi un far,
nu-i lua cuiva nădejdea până-i dai încredințarea
- celui fără de nădejde îi rămâne doar pierzarea.

40. Al vieții azi ne este scurt mereu și chinuit,
scumpă e numai nădejdea unui mâine fericit.

41. Cea mai mare crimă este să ucizi nădejdea cui
o mai are doar pe-aceasta singură-n viața lui;
în oricare suferință și necaz ar fi căzut,
omul încă mai trăiește cât nădejdea n-a pierdut;
dar când și-a pierdut nădejdea nu mai poate fi salvat
- de aceasta a i-o pierde este cel mai greu păcat.

42. Cât de slabă-i o nădejde până omul o mai are
suferă și rabdă totul să trăiască - și nu moare.
Dar când și-a pierdut nădejdea, cade omul și se stinge
- ai nădejde totdeauna
înc-un ceas - și vei învinge.