1. Fiul meu, fii plin de milă, de iubire și-ndurare,
să se vadă-n tine cerul oglindit așa ca-n mare -
căci atunci avea-vei parte de credința cea curată
care îți va face viața binecuvântată,
Milostivul Cer găti-ți-va veșnic numai sărbătoare
- dar pe cei cruzi El îi lasă în credințe-ngrozitoare.

2. Fiii mei, luați aminte: fericit cine-are milă.
- Dacă inima v-o moaie orice lacrimă umilă,
dacă de-orice nedreptate voi vă despărțiți cu silă,
un sfânt nume străluci-va pe-a vieții voastre filă.

3. Când vei face și tu milă, orișicât de mare fie,
să n-o faci ca fariseul - ochii lumii să ți-o știe,
căci atunci această milă, orișicât ar fi de mare
poate-avea pe lume plată, dar în cer răsplată n-are.

4. Celui care-ți vrea pieirea tu viața să-i dorești,
dă la toți ce poți, iar plată niciodată să primești,
căci ce lumea răsplătește
cerul nu mai socotește.

5. Fiica mea, s-ajuți cu milă pe-orice om, după putere,
dar pe toți, cât poți, îi cruță de rușinea de a cere,
căci sunt mulți ce-ndură lipsa cea mai grea și mai amară,
dar decât să-ntindă mâna mai degrabă-ar vrea să moară.

6. Fapta milei iubitoare zilnic tu să ți-o mulțești,
fără să mai stai să numeri ce-ai făcut să socotești,
nici să te întrebi vreodată ce răsplată-ai să primești,
lasă grija asta-n seama socotelilor cerești.

7. Fiul meu, fii plin de milă, fă ce-i bine și frumos,
semenilor tăi tu caută să fii numai de folos;
cerul nu-ți socoate viața după anii ce-ai trăit
ci după măsura-n care altora le-ai folosit.

8. Dacă-a milei scumpă floare tu în inimă nu-ți crești,
în curând de-a ta pustie singur ai să te-ngrozești.

9. Fiul meu, de afli calea către sufletul zdrobit,
calea asta te va face să fii cel mai fericit,
căci cărarea ce sfârșește în lumina fără-apus
este-aceea ce cu milă, pe la cei zdrobiți te-a dus.

10. Tu în Cer ți-ai adunat
doar ce pe pământ ai dat.

11. Ceea ce-ai dat vei rămânea
când din lume vei pleca.

12. Tu, cel ce te bucuri noaptea de un somn adânc, plăcut,
să gândești și la sărmanii care gem în așternut?
Care nu dorm toată noaptea ci se zbat și se aprind,
bătrânețea și durerea sunt mai grele nedormind...

13. Tu cel care ai piciorul sănătos și-alergi ușor,
nu-ți uita însoțitorul cu neputincios picior.

14. Tu, cel care-ndestulare ai în casă, nu uita
pe-acei care sufăr foame și mizeria cea grea,
ci arată-te cu milă și simțire spre dureri
pentru că la fel primi-vei când și tu va fi să ceri.

15. Să-l slujești pe cel în lipsă, că de moare-n lipsa grea
tu-l ucizi cu nepăsarea și prin împietrirea ta.

16. Dacă ai ce da, ajută pururi binevoitor
dacă poți, fă chinul celor care sufăr, mai ușor.

17. Când nu-i poți, pe cei ce sufăr, cu nimic a-i ajuta,
taci, nu le mări durerea - au destulă și așa.

18. Prin milă scapi de împietrire,
prin post te scapi de pofta rea,
prin rugăciune-ți cureți mintea
- aceste trei nu le uita.

19. Fii cu milă totdeauna spre oricine - căci de-ai ști
ce greu sufăr mulți pe lume și nu spun - te-ai îngrozi;
au atâția și atâția suferințe și nevoi,
că le-ajung - și fără-acelea care li le-am face noi.

20. Fii milostiv cu cei ce sufăr, și blând cu cei nefericiți,
blajin sfătuitor acelor ce sunt uitați și părăsiți,
căci chiar de nu le poți povara ca să le-o iei asupra ta,
iubindu-i, sfatul tău i-ajută s-o poată mai ușor purta.

21. Omul ce nu simte cu-alții este omul nemilos,
trăind numai pentru sine - nimănui nu-i de folos.

22. Să-i deschizi oricând acelui
care-l vezi lovit de soartă
- tuturor ni-e dat să batem
cândva
la Aceeași Poartă.

23. N-o să te întrebe Cerul
că n-ai fost un sfânt vestit,
ci de datoria milei ce-o aveai de împlinit.

24. Nu ști cine-ți este frate numai la necazul mare
- dacă n-ar fi suferința, n-am ști mila cine-o are.

25. Primește-l pe străin cu milă
atuncea mai cu seamă când
e și bolnav,
e și departe
și slab de minte
și flămând...
că cine va primi pe-un astfel de amărât neputincios
tot ce-i va face, cu iubire, va face tocmai lui Hristos.

26. Mila este o virtute ce se capătă-n dureri
rareori o afli-acolo unde-au fost numai plăceri.

27. Cei prea sănătoși și tineri
și cei prea avuți în viață
niciodată mila de-alții care sufăr n-o învață;
omu-nvață mila de-alții numai când el însuși are
de trecut prin suferințe și prin încercări amare.

28. Când ai frânghia prea scurtă n-ajungi apa din fântână,
nici la binecuvântare n-ajungi când ești strâns la mână.

29. Cheltuiește cu o mână și culege cu-amândouă,
dar gândește și la bietul ce-i tot ninge
și-i tot plouă.

30. Nu lăcomi la hrana asinului trudit
și nu cruța la plata acelui ce-a muncit,
nu trage de la gura săracului flămând
- că are să te-ajungă pedeapsa în curând.

31. Cât de puțin ar fi să iai
cândva tot ai de fund să dai
- când iei însă cu gând milos
de fund nu dai, oricât ai scos.

32. Cine-așteaptă rugăminte, nu servește cu plăcere,
cine dă cu bucurie, nu așteaptă-a i se cere.

33. Nu da niciodată sfaturi unde trebuie pomană
că în loc să afli-un prieten -
vei afla numai dojană.

34. Dacă ai patru pereți
odihnește pe-un drumeț
casa ta dacă-ți descui
și-altu-ți va deschide-a lui.

35. Nu-ntreba dacă i-e foame celui care-ți vine-n casă,
dacă dai cu bucurie, pune-i ce voiești pe masă
și-l îmbie să mănânce - el va face ce-o să știe;
cine-ntreabă înainte nu dă bucuros ce-mbie.

36. Mai dulce e oțetul dat
ca mierea cumpărată,
chiar și puținul dăruit
nu piere niciodată.

37. Fericit e-acel ce poate încălzi mai mulți la foc,
cel ce-n casa lui primește cât mai mulți să aibă loc,
cel ce cât mai mulți la masă ospătează bucuros
- cel mai nobil om pe lume este cel mărinimos.

38. Ușor îi e cui poruncește
dar cui ascultă-i este greu
- de-aceea stând în car gândește
și la acei ce trag mereu.

39. Sătulul la flămând nu-i crede,
nici cel bogat celui sărac;
sunt rari acei ce simt cu alții
și largă inima-și desfac.

40. Simte-l totdeauna frate pe cel gol și singurel
și cu tot ce poți ajută-l
- și tu poți s-ajungi ca el.