1. Credința-i calea mântuirii, nemuritorul curcubeu
ce leagă sufletul cu Cerul, unind pe om cu Dumnezeu.

2. Iubirea-n Veșnicul Cuvânt.
S-a pogorât din Cerul Sfînt,
spre mine, omul, pe pământ.
Credința, darul sfânt al meu
mă-nalță către Cer mereu,
pe mine, către Dumnezeu.

3. Fiul meu, chiar tu, acesta care-n rele ai căzut,
care gemi sub apăsarea și păcatul ce-ai făcut,
care-noți în întinarea putredului trai stricat,
dac-ai ști ce mult de Ceruri ești dorit și așteptat! ...

4. Dac-ai vrea să lași păcatul, calea cinstei s-o urmezi,
câtă pace și viață ai primi, azi nici nu crezi!
Nu-i ușor să crezi cu fapta, însă dac-ai ascultat,
c-o răsplată înmiită vei fi-odată-ncununat.

5. Vai de cei ce n-au în ei
al credinței sfânt temei.
Ei sunt nori purtați de vânt
către veșnicul mormânt.

6. Viața fără de credință e ca luntrea prinsă-n stânci,
fără cârmă și lopată piere-n nopți de ape-adânci.

7. Calea Cinstei este taina cea prin care-ajungi iubit,
dacă umbli-n ea te face om ales și prețuit.

8. Credința, fiica mea, să-ți fie adâncă,
limpede și dreaptă,
mărturisită nu prin vorbă, ci-adânc și sănătos prin faptă.
Atunci credința ta curată va fi ca apa răcoroasă:
cu cât mai limpede și-adâncă,
cu-atât mai bună și frumoasă.

9. Toate trec, dar când credința neclintită ai mereu,
știi că nu-i nimic statornic, nici ușorul, nici ce-i greu;
rabdă când e greu, că trece;
uită binele făcut;
vei rămâne-un vas de cinste cât rămâi și n-ai căzut.

10. Fiul meu, a ta credință ți-o păzește neclintită,
ca și stânca nemișcată ce rămâne liniștită,
niciodată-ademenită nici de-a vântului ispită,
nici mișcată și-nfricată de furtuna-nfuriată,
sau de-al valurilor muget când e marea-nvolburată.

11. Fiica mea, a ta credință tare-n dragoste să fie,
mai de preț decât viața și de orice bogăție,
căci când viața-i o clipire între leagăn și mormânt,
prin credință-ai moștenire, pe vecie, Cerul Sfânt.

12. Pentru cine vrea să creadă am o mie de dovezi,
dar nu vreau să-ți dau nici una dacă tu nu vrei să crezi.

13. Nu se tem de moarte-aceia ce trăit-au luminos:
moartea este-ncununarea sufletului credincios,
care trece-n altă viață, din frumos în mai frumos.

14. În a dragostei putere tu te-ncrede cu tărie,
pune-n mâna ei viața și-a ta soartă pe vecie -
și vei trece prin durere cu cântări de bucurie,
iar la urmă vei culege roade sfinte-n orice fel
și cu bine vei ajunge scumpul luptei tale țel.

15. Chiar când lumea la batjocuri, dacă crezi, te va supune,
tu în dragoste puternic toată-ncrederea ți-o pune,
căci de când este credința n-a rămas în vreme grea,
niciodată de rușine cine s-a-ncrezut în ea.

16. Fiul meu, de-ncepi un lucru în izbânda lui să crezi,
căci când neclintit vei crede, sigur ai s-ajungi să-l vezi;
dar credința în izbândă dac-o pierzi sau ți-o slăbești,
niciodată în viață ce începi n-ai să sfârșești.

17. Să nu-ți fie niciodată teamă de-o dorință mare
dacă poți să ai de-asemeni pentru ea credință tare,
că nu-i vreo dorință mare, dacă crezi și stăruiești,
să nu poți până la urmă prin voință s-o-mplinești.

18. Caută-a-nvinge prin credință pe-a-ndoielii crud vrăjmaș,
luptă-te cu presimțirea ce din frică vine laș;
de al bănuielii zbucium biruit să nu te lași.

19. O credință fără milă și iubire și răbdare,
e mai rea ca necredința, și-i mai fără de-ndurare.

20. Fiii mei, păstrați credința, căci acei ce-o pierd, decad
în credințe rătăcite, iar acestea sunt un iad;
nu-s călăi mai cruzi ca dânșii, nici fățarnici mai urâți
și atâția merg la moarte de pierzarea lor târâți.

21. O credință necinstită se va înjosi mereu
prăbușind mai mult pe oameni ca 'nălțând pe Dumnezeu.

22. Fericit e credinciosul ce-al credinței har pătrunde,
căci el știe unde merge chiar când nu știe pe unde.

23. Multa-ncredere-n izbândă pentru cei care-au crezut,
nimicește totdeauna teama de necunoscut,
frica morții și-ndoiala, ce cu chinul lor cumplit,
de când e păcatu-n lume, pe om tot l-au chinuit.

24. Lumii de-azi, fără credință, totul i-a ajuns străin,
și ce-a fost păgân odată și ce astăzi e creștin.

25. Prin credință vezi 'nainte și privești ce-i nevăzut,
prin credință poți pricepe ceea ce-i nepriceput,
prin credință știi de lucruri care sunt deși nu sunt,
căci credința-i ochiul care vede-n cer de pe pământ.

26. Credința crește prin credință,
iubirea prin iubire crește,
precum lumina prin lumină
când omul caută și dorește.

27. Credinciosul e cununa a tot ce-i creat frumos,
el e chipul viu, icoana pe pământ a lui Hristos;
la această naltă stare luptă-te s-ajungi odat’;
numai cel ce-ajunge-acolo-i credincios cu-adevărat.

28. O credință-adevărată e ca stânca pe pământ:
nu se sfarmă nici în valuri, nu se-ndoaie nici în vânt.

29. Doar credința-i zborul sfânt
către cer de pe pământ;
prin ea intri și privești
slava tainelor cerești.
Vai în ce orbire grea
sunt toți cei ce-s fără ea!

30. Pentru credincioși credința e mereu așa povară,
cum povară-i pentru păsări aripa cu care zboară.

31. Omul are două feluri de credință-n viața sa:
una bună despre dânsul, despre alții una rea.
Fericit acela care se silește-a crede-astfel:
despre sine ca de altul, despre altul ca de el.

32. Fapta fără de credință-i ca credința fără faptă;
pe-amândouă deopotrivă lepădarea le așteaptă;
pe nici una fără alta nu vrea cerul să le vază,
numai când sunt împreună el le binecuvântează.

33. O credință ce lucrează prin iubire, e-un izvor
de virtuți la cel ce are suflet blând și-ascultător.

34. Pentru multele necazuri ce le-ndură-acum credința,
nu simțim întreaga plată care-o dă făgăduința.
Numai când dureri și lupte și-ncercări pieri-vor toate,
vom simți întreaga slavă a credinții-adevărate.

35. Fiii mei, păstrați credința cea dintâi pân-la sfârșit,
în ea creșteți, roade bune aducând necontenit,
căci acei ce n-o păstrează, căi nefericite iau;
crezuri au apoi destule,
dar credința n-o mai au.

36. Cine crede în prea multe va ajunge cum vă zic:
în curând n-o să mai poată să mai creadă în nimic.

37. De ești credincios în Cinste,
numai pe pământ ți-e greu;
și-n pământ și-n cer pe urmă te vei odihni mereu.

38. A muri nu-i greul mare, greu e chinul ce urmează
după moartea celui care n-a voit aici să crează;
poți fi cât de tare-n lume, în curând te-nghite glia,
dacă ai credință, însă, vei trăi cât veșnicia.
Ea-i sămânța învierii care-n Ziua-Aceea Mare
îl va învia-ntr-o clipă pe acela care-o are.

39. Ce frumos este seninul când e ceru-ntreg senin,
ce frumoasă e credința când se-ncrede pe deplin!

40. Omenirea are astăzi sute de credinți - și zic:
poate pentru asta astăzi nu mai crede ea-n nimic.
Și de-aceea-i al lor suflet gol, uscat și fără-alin,
fiindcă l-a avut odată prea cu câte toate plin.

41. Credincios deplin e-acela ce de rău e despărțit,
dar cu toți e prin iubire împăcat desăvârșit.

42. Credincios e numai cel ce se silește-n orice zi
să trăiască-așa cum mâine ar fi sigur c-ar muri.

43. Nu mor cei ce slujind credința
cad jertfă-n lupta spre frumos.
Sfârșitul lor e biruința
nălțării-n locul luminos.

44. Dacă vei voi puternic ținta ce-ți propui s-atingi,
prin credință, cu voință și răbdare ai să-nvingi.

45. Omul cu credință tare are mii de căi spre țel,
însă n-are nici o cale cel fără credință-n el.

46. Ai credință neclintită și puternică oricând;
dacă ținta e curată, ai să ți-o atingi curând.

47. Dacă tu nu crezi, credința altuia să n-o-njosești;
când tu nu-ți pui preț,
pe altul n-ai drept să-l disprețuiești.

48. Nu călca-n picioare lucruri care altora li-s dragi,
că, fii sigur, pentru asta grea pedeapsă ai să tragi;
prin voință îți impune un respect adevărat
pentru tot ce-ai tăi sau alții cred că-i sfânt
și țin curat.

49. Cine-aprinde lumânarea n-o ascunde sub obroc;
omul credincios și harnic strălucește-n orice loc.

50. Dacă vrei să știi aievea pe-orice om ce prețuiește,
să-l dezbraci de tot ce-n lume sclipitor l-mpodobește;
dă-i averea și onoarea și chiar trupul la o parte
și-i vezi sufletul - acesta este prețul fără moarte.

51. Cercetează orice lucru ce e el, nu ce-i numit,
și vei ști despre oricine adevărul negreșit;
cercetează și Cuvântul Cel Etern, tu însuți bine,
și vei ști ce-I El aievea, nu ce-ți spune nu știu cine.

52. Nu te bizui pe-averea și pe slava ta de-acum:
toate sunt mai trecătoare și mai slabe ca un fum;
bizuiește-te pe Cinste, pe Credință și pe Har,
toate celelalte, toate, sunt speranțe în zadar.

53. Ce deșarte le socoate Cel Etern a-lumii-averi!
Le dă doar la cei netrebnici
spre-a le fi numai poveri.
Celor vrednici le dă Cerul al credinței mare dar,
căci prin ea, a lor avere este fără de hotar.

54. Când vedem ce soi de oameni au, de obicei, avere
înțelegem că-i un blestem a o vrea și a o cere;
celor buni, în loc de-avere, le dă Dumnezeu credință
că mai mare ca aceasta nu-i avere cu putință!

55. Calea lumii pare-adesea multora că-i cea mai dreaptă,
dar la urmă văd cu groază ce osândă o așteaptă.
Calea Cerului le pare că-i o cale chinuită,
dar la urmă-o să se vadă cu ce slavă-i răsplătită.

56. Viața fără de credință: iarba fără rădăcină -
poate-oricând fi spulberată, orice vântișor să vină.

57. A fi credincios înseamnă ca și când vâslești în sus:
dacă te oprești din luptă, cazi în urmă
- și te-ai dus!
Dacă te-ngrozești de noaptea și păcatul unde-ai stat,
dă-i nainte, luptă, rabdă,
- și-ai s-ajungi încununat.

58. O știință înțeleaptă, cu credința - sunt la fel,
fericit acel ce știe să și le-mpreune-n el.

59. În afară de credință și de cinste
nu prea sunt
alte lucruri să mai aibă vreo valoare pe pământ.

60. Dacă ai credință, umblă nu ca un necredincios,
dacă ești creștin - trăiește înfrânat și luminos.
Nu poți să te joci cu focul
și să nu te arzi pe mâini,
nu poți merge-n două luntrii,
nici sluji la doi stăpâni.

61. A credinței bucurie rară e, da-n veci rămâne;
bucuria necredinței scurtă-i azi - amară-i mâine.

62. E cel mai greu să poți a crede
când ești zdrobit și ești căzut;
atunci se află și se vede
ce-nalt e cel ce s-a-ncrezut.

63. Cu cei ce n-au credință și umblet luminos,
din tot ce faci și umbli
să n-aștepți vreun folos.

64. Crezi în Viitor, tu, oare?
O, nimic nu-ți mai lipsește!
Sau nu crezi?
Fără credință, tot ce ai nu-ți folosește.
Poate să câștige omul chiar și lumea-ntreagă-acum:
dacă sufletul și-l pierde,
nu-i rămâne decât scrum.

65. Îndrumarea și credința sunt surori de-aceeași mamă;
când credința-i o comoară,
îndrumarea-i ține seamă.
De sunt drepte, duc la viață,
de sunt strâmbe - la pierzare;
scumpe sunt: credința dreaptă
și-nțeleapta îndrumare.

66. Cu al mamei lapte suge, fiul bun, credința ei;
totdeauna mame sfinte au fost sfintele femei.
Totdeauna marii oameni au fost fii de mame sfinte,
sfânta lor credință mare era-n ele mai-nainte.

67. Cine ca un șchiop pășește, va ajunge chiar așa;
credinciosul cel ca lumea
în curând va fi ca ea.

68. De la Dumnezeu așteaptă și minuni
când ești la greu!
De te rogi și ai credință
le și face Dumnezeu.

69. Fiecare are-n lume felul lui de-a înțelege,
de aceea din Credință cel rău cearta și-o alege;
dar acei ce au Cuvântul
și-al credinței unic fel,
au același fel, și-n vorbă și-n umblare,
ca și El.

70. Numai cinstea și credința îți fac inima senină
și nădejdea neclintită față de-orice-ar fi să vină.

71. Doar credința poate face să trăiești folositor,
să poți suferi-n tăcere
și să poți muri ușor.

72. Omul credincios se naște și din lut
și din lumină;
prima naștere-i umană,
cea de-a doua e divină.

73. Dacă-ncredințarea minții nu aduce după ea
și pe-a inimii - e semnul că o parte-n om e rea.

74. De poți crede, ai din toate un mântuitor folos,
totul este cu putință celui drept și credincios.

75. Cine speră-n vreo minune
crească-și și mai mult credința;
prin credință-ajungi minunea,
prin ea vezi făgăduința.

76. Fiecare vrea să creadă numai ce-ar vrea el să fie,
însă foarte-ades aceasta este-o înșelătorie.

77. Mare lucru e a crede cum voiește Dumnezeu,
căci a crede ce-ți convine niciodată n-a fost greu.
Dar unire și putere-i numai în credința vie;
în credința de plăcere-i dezbinare și urgie.

78. Cruță zece răi
când asta ar salva un om curat,
căci mai scump decât mult aur
este-un om adevărat.

79. Acum e mai ușor a râde decât a crede-n Dumnezeu,
dar nu uita că vine clipa când ai să plângi
amar și greu.

80. A avea știință multă fără de credință-n noi,
e cum am aprinde-o lampă
și ne-am pune-o înapoi.

81. Nu-ți lăsa călătoria pentru ploaia cea din zori,
ploaia cea de dimineață ține prea puține ori.
Nu-ți lăsa calea credinței pentru orice zice-un fleac,
nu-ți lăsa pentru nimica o avere pentru veac.

82. Când omul pierde-averea, rămâne cu știința,
când pierde libertatea, rămâne cu credința;
și-o mână când și-o pierde îi mai rămâne-o mână -
când pierde mântuirea cu ce-o să mai rămână?