Motto: Evrei 10/37-38 ""Încă puțină, foarte puțină vreme,
și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi.
Și cel neprihănit va trăi prin credință, dar dacă dă înapoi, su-
fletul Meu nu găsește plăcere în El."" Amin.
Vine Împăratul! El vine pe un nor
Cu mare putere și cu slavă mare! ...
S-aprinde văzduhul ca un cuptor
Și în tot acest apocaliptic decor,
Se zguduie pământul, și cerul tresare.
     Soarele se stinge, lumina e opacă...
     Bezna se întinde pe neașteptate...
     Munții se topesc... Mările seacă,
     Pământul e gata-gata să treacă
     Și puterile cerului sunt clătinate.
Iar stelele ard căzând din tărie...
Prezentu-i totuna cu infinitul...
E ziuă sau noapte? Nimeni nu știe -
Veșnicia-i o clipă și clipa-i veșnicie...
E ceasul din urmă - Sfârșitul.
     Vine Domnul! Din ceruri coboară
     Înconjurat de îngerii puterii Sale...
     Cu aripi de flăcări îngerii zboară
     S-adune pe cei prigoniți de fiară -
     Ce au rămas pe-a mântuirii cale.
Și Însuși Domnul cu un strigăt glorios -
Glas de arhanghel, glasul învierii,
Își cheamă aleșii... Și morții în Hristos
Se ridică din mormintele lumii de jos
Să-L întâmpine pe nori pe Domnul puterii.
     Trâmbița cerească se aude deodată
     Și glas de tunet văzduhul străbate:
    "Vine Judecătorul să facă judecată,
     Și viii, și morții, primi-vor răsplată
     Că Cel ce judecă, o face cu dreptate."
Tot așa, cum iese fulgerul la răsărit
Iar lumina lui se vede până la apus
Și de toate semințiile poate fi zărit -
Așa va fi când vremea s-a-mplinit
Și va veni pe norii cerului Isus.
     Fraților! Dacă-nScripturi noi vom citi,
     Porunca e să fim în orice clipă gata!
     Chiar de nu știm momentul când va fi -
     Dar știm că Cel ce vine va veni...
     Doamne, Te-așteptăm să vii! Maranata!
                                                                  Amin.
 Alba Iulia la 4 septembrie 2024.
     "