De dorul Tău mi-e inima-mbrăcată,
De mâna Ta purtat sunt pe pământ,
Să nu mă tem de lumea-nverșunată,
Să pot zâmbi când merg prin ea plângând.

De harul Tău trecut sunt prin pustie,
Să pot găsi izvorul minunat,
Cărarea spre cereasa-Mpărăție,
Spre care vreau să zbor neâncetat.

De mila Ta mă bucur când prin vale,
Ma duce drumul greu... anevoios,
Căci mila Ta mă trece de-orice jale,
Să ies din toate numai glorios.

Mă trece de-ncercarea-ngreunată,
Ce pleoapele mi-apleacă spre pământ,
Cu milă mă-ntarești să nu mă clatin,
Sub valuri... prin furtuna cea de vânt.

Pe aripile dragostei divine,
Mă poart-a Ta iubire ne-ncetat,
Nu pot sa rătăcesc în pribegie,
Din ceruri sunt în viață luminat.

N-am teamă de urgiile pornite,
Mă-ncred în tot ce mi-ai făgăduit,
Eu știu că niciodată... nici-o clipă,
De Tine nu voi fi eu părăsit.
Amin