Suntem diferiți în viață,
Fiecare dă ce are,
Mâna mângâie obrazul,
Căci o mână nu-i picioare.

Ochiul vede când e soare,
Gura poate ridica,
Dacă vorba-i este dreasă,
Poate chiar și mângâia.

O incheietură este,
Mult în trup folositoare,
Ea nu poate să audă,
Căci ea locul ei își are.

Doar urechea pricepută,
Poate multe auzi,
E creată sa asculte,
De folos în trup a fi.

Limba este ea ascunsă,
Însa-i ascuțită ea,
Poate răni adânci sa facă,
Dar mai poate alina.

Dacă este folosită,
În lucrarea lui Hristos,
Poate fi ea o unealtă,
În lucrare de folos.

Căci așa este în viață,
Fiecare-n locul său,
Care nu-i ales de oameni,
Suntem puși de Dumnezeu.

Ne-a încredințat o slujbă,
Bine-n toate să slujim,
Fiecare cu ce are,
Ca să nu ne rătăcim.

Căci de vom râvni la alții,
Vom fi într-un trup bolnav,
Rob invidiei... mândriei,
A pământului doar sclav.

Nu vom fi un trup în Domnul,
Căci în El sunt cei ce știu,
Care este a lor slujbă,
Ca să fie trupul viu.
Amin