Îmi ești atât de-aproape
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 09/12/2023
Îmi ești atât de-aproape
autor. Diana G. U

Îmi ești atât de-aproape,
Dar totuși ești departe,
Aud a Ta suflare,
Insa sub ea suspin,
Te vreau mult mai aproape,
Dar vremea ne desparte,
Ne întâlnim în visul,
Ce-i spre un loc divin.

Îmi ești atât de-aproape,
Dar zarea ne desparte,
O adiere caldă,
Te-aduce să m-atingi,
Un glas din largul mării,
Se-aude și îmi spune,, , În largul ei o clipă,
Copile să nu plângi."

Îmi ești atât de-aproape,
Dar luna ne desparte,
Prin noapte-mi ești lumină,
M-aștepți l-al nopții mal,
Sub apele-nălțate,
Îmi spui să nu am teamă,
Căci glasul Tău oprește,
Mânia cea din val.

Îmi ești atât de-aproape,
Dar norul ne desparte,
Însă suntem noi una,
Mereu vom rămânea,
Căci norul îl străpunge,
Puterea Ta cerească,
Să pot vedea o rază,
Să urc spre cer pe ea.

Îmi ești atât de-aproape,
Iubire fără margini,
Te-aud în depărtare,
Unde aș vrea să fiu,
Să nu ne mai despartă,
O vreme ce mă trece,
Prin arșița de soare,
Să știu ce-i un pustiu.

Îmi ești atât de-aproape,
În taină-ți văd privirea,
Un dor în ea se-ascunde,
Un veșnic răsărit,
Ce va veni îndată,
Nimic nu va desparte,
Ființa mea de Tine,
Căci Tu... ești infinit.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 81
Opțiuni