Învață-mă doar calea Ta
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 05/11/2023
Învață-mă doar calea Ta,
Și nu lăsa o clipă,
Ca să devină viață mea,
Isuse o risipă,
Învață-mă să pot răbda,
Și arsița-n pustie,
Cum în picioare să rămână,
Cand cad nu un-o mie.

Învață-mă să te găsesc,
Chiar și-n miros de floare,
A cerului mereu să văd,
Măreața lui splendoare,
Învață-mă cum sa nu tac,
Să laud totdeauna,
Să cânt doresc numele Tău,
Să fim Isuse una.

Învață-mă să mă grăbesc,
Spre-un răsărit de soare,
Spre clipa-n care Doamne Tu,
Din slavă vei apare,
Să nu mă lași să-ncetinez,
Prin văi pustii în noapte,
De Tine să mă alipesc,
Să-mi fii mereu aproape.

Învață-mă cum să nu fiu,
Căci vreau mereu doar Ție,
Sa-ți fiu pe plac ca să ajung,
Acasă-n veșnicie,
S-ajung doresc unde ești Tu,
Unde nu sunt suspine,
Dar pân-atunci să mă înveți,
Să fiu și eu ca Tine.

Învață-mă să fiu smerit,
La poala crucii Tale,
Să fiu mereu doar bucuros,
Și-n clipa cea de jale,
Să stau sub ploaia de sub nori,
Privind spre nemurire,
În vremi de luptă... de război,
Să fiu plin de iubire.

Învață-mă să văd mereu,
Numai a Ta lucrare,
Să mă hrănesc cu-al Tău cuvânt,
Să beau doar din izvoare,
Ce curg din stânca ce ești Tu,
În mijloc de pustie,
Căci sunt setos, flămând eu sunt,
Pe drum spre veșnicie.

Statornic să rămân mereu,
Tu să mă-nveți Stăpâne,
Fără de teamă că să fiu,
De gurile păgâne,
De glasul Tău vreau să ascult,
Pe urma-nsângerată,
Învață-mă cum să nu am,
Pe haina mea vre-o pată.

Să mă înveți pân-la sfârșit,
Să nu sfârșesc în noapte,
Călăuzește pasul meu,
De Tine mai aproape,
Învață-mă porunca Ta,
Să-mi fie desfătare,
Învățător doar Tu poți fi,
Căci plin ești de-ndurare.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 112
Opțiuni