Zdrobit am fost de lanțurile morții,
Pribeag prin greul lumii fără țel,
O oaie rătăcită prin mulțimea,
Ce nu-l cunosc pe Domnul... sfântul Miel.

Răpus de grea robie mi-a fost pasul,
Prin zbuciumul din viața grea adus,
Dar chiar din grea robie într-o clipă,
Salvat am fost de Domnul meu Isus.

Condus am fost de negura de ceață,
Pe drumul care-n moarte va sfârși,
Lumina cea cerească-n a mea cale,
A apărut să nu pot rătăci.

M-a smuls din gura care mă-ncolțise,
Să nu fiu prada celui nemilos,
Azi sunt salvat căci sufletul mi-l poartă,
În mâna Sa, pe pieptul Său Hristos.

De mână m-a luat doar din iubirea,
Cu toții ce-am văzut-o când urca,
Ducând o grea povară și o cruce,
Pe dealul căpățânii... Golgota.

De-atunci îmi este harul desfătare,
De-atunci deschisă-i poarta spre vecii,
De-atunci suntem iubiți întotdeauna,
Aprins... căci este dragostea dintâi.
Amin