Cât de mare ți-e durerea, când de sus azi ne privești,
Când vezi Doamne pocăința-n rândul unora povești,
Ce simți oare când poporul, e cu lumea împărțit,
Cu plăcerile de-o clipă, strâns el s-a-mprietenit.

Cât de-adâncă ți-e-ntristarea, când privești spre fiii Tăi,
Care stau l-aceiași masă, zi de zi cu cei ce-s răi,
Care-ascund și adevărul, cât Tu oare te-ntristezi,
Când aceste toate rele, de pe tronul Tău le vezi.

Dar atâta judecată când auzi, Tu ce gândești? ,
Când sunt azi loviți cu pietre, cei pe care îi iubești,
Ce simți Doamne, cât de tare, ești Tu oare-ndurerat,
Când e prigonit creștinul, pe-a Ta urmă ce-a călcat.

Cât mai poți răbda Tu oare, răutatea pe pământ,
Căci și cei numiți creștinii, au o goană după vânt,
Și ei au din lume-o parte, căci trăiesc cum ei doar vor,
Azi spre ceruri nu se urcă, azi creștinii mulți cobor.

Știm că mare ți-e durerea, care ți-o pricinuiesc,
Cei care sunt goi de milă, Doamne ei... nu te iubesc,
Știm că mare ți-e-ntristarea, știm că iar ești răstignit,
Ca și-atunci în prima dată, pentru noi când te-ai jertfit.

Iartă-ne căci vina este, doar a nostră Dumnezeu,
Că din nou ești pus pe cruce, că din nou îți este greu,
Lasă azi a Ta lumină, să-nțelegem voia Ta,
Să nu te-ntristăm o clipă, cum te-am întristat cândva.
Amin