O voce de sus se aude cum strigă,
Ea este a Celui ce viață ne-a dat,
Pătrunde în inima care-i rigidă,
Căci sfânt este glasul de sus ce-i strigat.

El strigă s-aducă ar vrea o trezire,
Căci mulți în păcat ațipiți astăzi sunt,
Își strigă din ceruri a Sa El iubire,
Căci vrea s-o cunoască întregul pământ.

Se-aude din zorii de zi ce se-arată,
Se-aude-n apusul de vremi ce-au venit,
El strigă căci dragostea Sa-i neschimbată,
El strigă căci vrea um pământ mântuit.

El vrea sa se-ntoarcă din greu omenirea,
Pe calea acelor ce pot ei sfârși,
În locul în care-i în veci nemurirea,
Și dragostea unde mereu va domni.

Prin valea ce-i plină de dor și suspine, alerg către Domnul căci mult îmi doresc,
La capăt de cale să fiu eu la pieptul, a Celui pe care doar mult îl iubesc.

Nu-mi este popasul prin lumea cea largă, la cruce odihna mereu o găsesc,
La Cel care astăzi din ceruri mai strigă, El este-Mpăratul... e Domnul ceresc.
Amin