Pentru ce îți este viața, pe pământ ce o trăiești,
Pentru ce ți-e alergarea, cui în ea tu îi slujești,
Care-i ținta vieții tale, să sfârșești unde-ai dori,
Sau îți spui... e prea devreme, e și mâine-o nouă zi.

Pentru ce îți este truda, înspre ce tu mergi mereu,
Pentru cine-n piept îți bate, inima când ți-este greu,
Dar atunci când este bine, pentru cine bate ea,
Pentru cer? ... , sau pentru lumea, ce nimic nu-i poate da.

Marea când e tulburată, printre valuri tu ce faci,
Spui că-i greu? ... sau printre ele, răbdător aștepți si taci,
Dar sub norii din furtună, cine oare-atunci tu ești? ,
Frunza greu ce-i clătinată? , sau în Domnul te-ntărești.

Dar când vine o ispită, treci de ea oare ușor? ,
Sau te duce ea pe calea, celor care ei cobor,
Care-i mersul tău în viață, e mai iute sau încet? ,
Cine-ți umple golul care, tu îl ai ades în piept.

Suflete bătut de vânturi, vremea este de sfârșit,
E răpirea azi aproape, început de infinit,
Poate fi ea chiar la noapte, tu o clipă nu lăsa,
Să te amăgească răul, Să te-nghită ce ar vrea.

Este capătul de cale, vremurile ne vorbesc,
Inimile-nflacarate, astăzi nu mai clocotesc,
Însă ție ți se cere, pân-la capăt să rămâi,
Foc aprins... cel de iubire, doar în dragostea dintâi.
Amin