Îmbrăcat cu măreție
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/06/2023
Îmbrăcat cu măreție, este-al nostru Dumnezeu,
Este-ncins El cu putere, cum prin El și tu și eu,
Al Său scaun de domnie, din vechime e-așezat,
Este veșnic, El și nouă, veșnicia Lui ne-a dat.

Mai puternic ca un vuiet, ce-i din valuri auzit,
Este Domnul, ce în ceruri, El un loc ne-a pregătit,
Este sfânt și va rămâne, e podoaba casei Sale,
Și sfintenie-arătată, ce-i de sfinți când trec prin vale.

Este mare, este vrednic, doar de laudă mereu,
Strălucirea stă înruna-n fața doar lui Dumnezeu,
Slava este în locașul doar a Lui, el este sfânt,
Când prezența Lui coboară, tremură întreg pământ.

Munții se topesc ca ceara, când apare printre nori,
Râurile-și schimbă cursul, când se-aude El în zori,
Este-o mare El putere, și așa va rămânea,
Chiar și vântul, chiar și marea, toate sunt în mâna Sa.

Cerurile-i spun dreptatea, rușinați sunt toți acei,
Ce se-nchină la icoane, la străinii dumnezei,
Căci a Lui este puterea, sus în cer și pe pamânt,
Este-a Lui și măreția, căci El este veșnic sfânt.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 96
Opțiuni