Vai! ! ! ... se-aude, spune cerul –, , Voi ce sunteți răzvrătiți,
Ce luați o hotărâre, fără să o împliniți,
Vă abateți de la drumul, care Eu vi l-am deschis,
Folosiți doar vicleșuguri, și nu faceți ce v-am scris.

Vai de voi ce-ascundeți planuri, fapte-n loc întunecat,
Ochiul Meu e pretutindeni, și-n loc jos, și-n cel înalt,
Pline guri de judecată, în deșertăciuni purtați,
Prin pustii de val de mare sunteți astăzi ridicați.

O neliniște pătrunde, ea chiar astăzi printre voi,
Să vă urce pe-nălțimea, celor ce se cred eroi,
Cu privirile trufașe mulți veniți în fața Mea,
Să primiți o îndurare, însă nu v-o pot Eu da.

Lăcomia stă pe mâna, ce-o înalță fiii Mei,
Se numesc sfinți chiar și-aceia, care-n ochiul Meu sunt răi,
Păși mărunți se-aud pe drumuri, în plăcere scufundați,
De sclipirile murdare, ochii voștri sunt furați.

Vai de floarea cea închisă, ce-a sădit-o glasul Meu,
Ce își dă a ei mireasmă, roaba celui ce e rău,
Vai de firul cel de iarbă, ce nu bea din roua Mea,
Va fi smuls căci uscăciunea, în pustiu voi arunca.

Vai de pomul fără roade, de izvorul ce-am săpat,
Pentru cei setoși dar este, un izvor ce e secat,
Voi lăsa ca să se-ntindă, peste toate norul greu,
Voi înfiora pământul, căci Eu sunt un Dumnezeu.

Voi veni în miez de noapte, vegheatorii să găsesc,
Voi lăsa a Mea-ndurare, peste cei ce mă iubesc,
Voi lăsa a mea lumină, pentru cei neprihăniți,
Căci doar ei pentru vecie, sunt acei ce sunt sortiți.

Sa nu-aveți gurile-nchise, bucurați-vă... cântați,
Chiar de grea este pe urma, ce-am lasat-o... trâmbițați,
Ca să îmi găsesc plăcerea, și în voi cum am găsit,
Doar în Fiul Meu ce-odată, pentru voi Eu l-am jertfit.

Este-aproape astăzi vremea, vin și vreau ca să găsesc,
Robi doar buni care doar Mie, zi de zi ei îmi slujesc,
Deschide-ți-vă urechea, ascultați cuvântul Meu,
Căci sunt Rege, Creatorul, Cel ce sunt... sunt Dumnezeu.
Amin