Ce har măreț (binecuvântare de copiii)
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 22/04/2023
Ce har măreț trăim noi astăzi, e sărbătoare mare-aici,
Sunt bucuroși nespus părinții, sunt fericiți și cei ce-s mici.

Dar bucuria e mai mare, în cerul care s-a deschis,
Coboar-o binecuvântare, pentru un prunc... cum este scris.

Ce dar măreț din slăvi divine, părinților voi ați primit,
E rodul pântecelui care, a fost de Domnul întocmit.

A pus în el din ceruri viață, suflare-n dar Isus i-a dat,
Ce har măreț că voi de Domnul, părinților ați ascultat.

Din ceruri mâna își întinde, spre sufletul ce l-ați adus,
Un scut în jurul lui va face, cu-a Sa putere ce-i de sus.

O mare binecuvântare, azi peste el o va lăsa,
Căci este el ales de Domnul, doar pentru-Mpărăția Sa.

În ceruri îngerii azi cântă, aici și noi cu toți cântăm,
De sufletul adus pe lume, atât de mult ne bucurăm.

Ne bucurăm că biruință, în dreptul lui Domnul a dat,
Ca să se nască-n casa celor, ce bucuroși l-au asteptat.

Părinților va da putere, să-l crească după voia Sa,
El le va da de sus lumină, înțelepciune le va da.

Căci este-un har mereu ce-i mare, e revărsat el doar de sus,
Să poți să împlinești porunca, adusă de Domnul Isus.

De a primi toți copilașii, ce-s dăruiți prin har ceresc,
De-ai învăța ca să pășească, spre loc divin, împărătesc.

Ce minunată e puterea, aceste toate-a împlini,
Ce minunată-i biruința, văzută și-n această zi.
Amin
(binecuvântare de copiii)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 257
Opțiuni