Voi lăuda mereu pe Domnul
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 12/04/2023
Voi lăuda mereu pe Domnul,
El este bucuria mea,
În inimă mi-e veselie,
Doar Lui doresc a îi cânta.

Îi cânt iubirea-ncântătoare,
Ce-alină sufletul când eu,
Suspin în jale de durere,
Când e-ntristat obrazul meu.

Îl voi mări căci mi-e scăpare,
Atunci cânt sunt eu asuprit,
Și-n vremea plină de necazuri,
Din ele sunt eu izbăvit.

Voi lăuda cântând întruna,
Căci mila Lui o văd mereu,
El mă păzește de-orice cursă,
Ce o întinde cel ce-i rău.

Îl voi-nălța căci niciodată,
Uitării El nu m-a lăsat,
Ca să mă ducă unde noaptea,
Nu-și are-apusul niciodat.

Îl voi cânta căci numai bine,
Mereu El mie mi-a făcut,
Mi-e inima înveselită,
Căci El a șters al meu trecut.

Voi lăuda a Sa lucrare,
Ce m-a salvat de orice greu,
Voi lăuda căci mi-e cântare,
Azi viața mea cu Dumnezeu.

Pe strune vii ce-s din iubire,
Ma-nalț spre ceruri doar cântând,
Îmi este doar o biruință
Întreaga viață pe pământ.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 170
Opțiuni