Aproape-i ziua mântuirii
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/02/2023
Aproape-i ziua mântuirii
autor. Diana (G. U)

Aproape-i ziua mântuirii,
Se văd azi zorile de zi,
Ce niciodat nu vor apune,
Mereu ele vor răsări.

Aproape-i marea bucurie,
Ce margini ea nu va avea,
E darul cel adus odată,
Pe culmea de pe Golgota.

Se-aud azi pașii cum aleargă,
Grăbiți spre noi a ne-nălța,
Aproape este sărbătoarea,
În care ne vom bucura.

În care visele de astăzi,
O împlinire-și vor găsi,
Căci va fi ziua împlinirii,
Va fi mult așteptata zi.

Aproape-i marea întâlnire,
În care larg va fi deschis,
Un cer ce astăzi pregătește,
Doar pentru noi un Paradis.

Atunci în urmă vor rămâne,
Aceste lacrimi care curg,
Va fi un răsărit de soare,
Ce va fi fără de amurg.

Aproape-i ziua fericirii,
Pentru acei care vor fi,
Ei fericiți o veșnicie,
Și tot din ea vor odihni.

Căci vremea care se arată,
E pentru cei ce o doresc,
E pentru cei care-alergarea,
Și pasul înspre ea-și grăbesc.

E pentru cei care speranța,
Ei nici-o clipă n-au pierdut,
E pentru cei care întruna,
Așteaptă noul început.

Aproape este întâlnirea,
Cu Împăratul tuturor,
În ziua cea a revederii,
Cu El ne vom' nălța în zbor.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 165
Opțiuni