Peste valurile vieții
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/02/2023
Peste valurile vieții
autor. Diana (G. U)

Peste valurile vieții,
Cu Isus doar voi putea,
Ca să trec ușor de ele,
Fără a ma îneca.

Doar cu El pot trece munții,
Căci îmi dă mereu avânt,
Peste ei eu zbor sub soare,
Către ceruri doar privind.

Printre zilele-ncercate,
Eu nu pot să obosesc,
Căci putere mi-este Domnul,
Înspre El eu ma grăbesc.

Mi-e tărie-n zile grele,
Ajutor în ceasul greu,
Căci la cârma vieții mele,
Este numai Dumnezeu.

Peste ceas de încercare,
Cu-al meu Domn eu trec mereu,
Stă în fața mea pe cale,
Ca spre El să privesc eu.

Și sub raze de lumină,
Către viață eu pășesc,
Pe o urmă ce-a lăsat-o,
Cel pe care îl iubesc.

Trec chiar și de suferințe,
Ce în fața mea apar,
Căci de sus a Sa iubire,
Ea darâm-orice hotar.

Ea îmi netezește calea,
Ca să urc pe dealul greu,
Căci la capăt mă așteaptă,
Salvatorul, Domnul meu.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 146
Opțiuni