Aș vrea să zbor până la stele
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/02/2023
Aș vrea să zbor până la stele
autor. Diana (G. U)

Aș vrea să zbor până la stele,
De ele ca să trec aș vrea,
Să te-ntâlnesc Doamne pe Tine,
Unde dureri nu voi avea.

Aș vrea să pot mai iute pasul,
Eu să îl am pe drumul meu,
Ca să ajung mult mai în grabă,
La Tine sfinte Dumnezeu.

Aș vrea să trec de norii care,
Se-adună ei adeseori,
Cu mâna-ntinsă stau Isuse,
Spre mâna Ta ce-i printre nori.

Și prin credință îmi iau zborul,
De ei eu trec așa ușor,
Căci doar pe ea de vremuri grele,
Eu aș putea să trec în zbor.

Aș vrea să urc pe raze care,
Lumin-aduc pe-acest pământ,
Să trec de răsărit vreau Doamne,
Acolo unde locu-i sfânt.

Ca să te-mbrățișez pe Tine,
Să stau la pieptul Tău doresc,
Văzându-ți strălucirea Doamne,
Eu să nu pot nici să clipesc.

Aș vrea să urc pe stropi de rouă,
În diminețile de zi,
S-ajung la tronul Tău de milă,
O cât de mult eu mi-aș dori.

Să nu cobor în uscăciunea,
De pe pământul secetos,
Căci totul e-o deșertăciune,
Să fiu doresc doar Tin' Hristos.

Aș vrea ca fulgul de zăpadă,
Eu Doamne de curat să fiu,
Dar ca un vultur către visul,
Departe de acest pustiu.

Ca porumbelu-n gingășie,
Spre un liman să fiu în zbor,
Dar ca un foc aprins de ceruri,
Să ardă-n mine vreau de dor.

Să stau de veghe-aș vrea pe culme,
Sub aripa ce-o-ntinzi mereu,
Să simt mireasma de iubire,
Iubirea ești Tu Dumnezeu.

Aș vrea... căci mare mi-e dorința,
În ea să fiu un infinit,
În dragostea dumnezeiască,
Ce pe deplin m-a copleșit.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 129
Opțiuni