La Tine Isuse găsim alinare
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/12/2022
La Tine Isuse găsim alinare,
La Tine iertarea putem s-o găsim,
Doar Tu poți s-aduci vindecarea deplină,
Doar Tu poți da viață Părinte divin.

Doar Tu poți un soare s-aduci dimineața,
Doar Tu pui și stelele-n nopți ce sunt reci,
De ele doar Tu poți cu mare putere,
Ce-i numai la Tine mereu să ne treci.

La Tine găsim mângâiere-n durere,
Când Doamne acei care azi ne-nconjor,
Aruncă cu pietre, cuvinte tăioase,
Ce lasă doar răni și suspine ce dor.

La Tine e singura șansă la viață,
Doar Tu ai adus-o pe cruce murind,
Atunci când mulțimea cu pietre spre Tine,
Mereu arunca dar tăceai Tu iubind.

La Tine găsim primăvară întruna,
Și-atunci când e timpu-norat și ploios,
Căci Tu ești căldură, doar Tu ești lumină,
Ești Domnul iubirii, al păcii Hristos.

La Tine găsim bucurie cerească,
Când vine-ntristarea s-aducă suspin,
La Tine-i salvarea când iar strâmtorarea,
Aduce un gust ce-i amar... de pelin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 244
  • Export PDF: 1
Opțiuni