Fii gata de zborul spre Țara luminii
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 01/12/2022
Fii gata de zborul spre Țara luminii ce-i dup-asfințitul de vremi ce-i acum,
Își are-nceputul la capăt de vale, își are intrarea la capăt de drum.

Fii gata biserică astăzi căci vine, Acel care Mire în veci îți va fi,
Tu fii o Mireasă în toate curată, plăcere în tine să poată găsi.

Fii gata de ziua măreață ce vine, și fii cu privirea mereu doar în sus,
Să nu pierzi tu clipa în care din slavă, pe nor va revine-Mpăratul Isus.

Să nu te îmbraci cu o hain-a mâniei, căci loc ea în ceruri nu poate avea,
Păstreaz-a ta haină mereu fără pată, să poată în ceruri Isus a te lua.

Fii gata de marea-nălțare spre locul, ce veșnic va fi plin de mari bucurii,
În care domnește mereu bunătatea, domnește iubirea... iubirea dintâi.

Fii gata tu astăzi biserică sfântă, și nu te opri până când vei vedea,
Cum vine din slavă puterea cerească, aleasa acasă de-aici ca să-și ia.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 134
Opțiuni