Luptați pân-la capăt
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 05/11/2022
Luptați până la capăt, de sus ne spune Domnul,
A Mea venire este, aproape ea acum,
Nu obosiți în luptă, ea este pe sfârșite,
La capăt e și vremea, a ei fiori ne spun.

Luptați chiar dacă lupta, ea este mult mai mare,
Nu adormiți în noapte, stați până-n răsărit,
De veghe-ntotdeauna, caci este-atât de-aproape,
Un mal de suferință, căci timpu-i pe sfârșit.

Luptați doar prin credință, aproape-i infinitul,
Nu mai e mult și cerul, va fi un cer deschis,
În el Eu îi voi duce, Pe cei ce mă urmează,
Să împlinesc ce-odată, de Mine a fost scris.

Luptați azi cu putere, o cale-mbelșugată,
De har întotdeauna, Eu vouă-n dar v-am dat,
Luptați... e clip-aproape, acea de înălțare,
Să fiți mereu dar gata, c-un cuget doar curat.

Luptați și înainte, să mergeți totdeauna,
În urmă este moartea, cu veșnicia ei,
Să nu priviți la oameni, priviți spre zare-albastră,
De-acolo strig Eu astăzi, pentru copiii Mei.

Și spun ca să rămâneți, în luptă în picioare,
Să nu cădeți o clipă, voi sunteți înarmați,
Cu armele divine, ce-s numai de la Mine,
Pe câmpul cel de luptă, mereu voi doar luptați.

Chiar dacă se ridică, adâncul cu mânie,
Să nu vă fie teamă, înaintați mereu,
A voastră-naintare, să fie către Mine,
Căci doar pe-a Mea cărare, v-aștept la capăt Eu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 147
  • Export PDF: 1
Opțiuni