Mare ești sfinte-Mparate
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 14/10/2022
Mare ești sfinte-Mpărate,
Ca și-mpărăția Ta,
Clipele doar minunate,
Cu Tine le vom avea.

Mare este bunătatea,
Din al dimineații zori,
Când pe raze aurite,
Printre noi Tu te cobori.

Minunată e lucrarea,
Ce-o vedem în jur mereu,
Peste toate și în toate,
Ești doar Tu... sfânt Dumnezeu

Tu ne dai mereu și hrana,
Ce de viață ne-a umplut,
Prin prezența Ta ce este,
Doar de un miros plăcut.

Mare ești Stăpân al vieții,
Dar Tu ești și-a tuturor,
Și-n pustiu cu-a Ta putere,
Lași să curgă un izvor.

Fiarelor pădurii Doamne,
Hrană Tu mereu le dai,
Lângă cei în suferință,
Zi și noapte doar Tu stai.

Mare ești minune vie,
Ce-i văzută și în nopți,
Orbilor le dai lumină,
Îi învii pe cei ce-s morți.

Tremură chiar și adâncul,
Mării la cuvântul Tău,
Poți opri mânia celui,
Ce răcnește ca un leu.

Tu răsări firul de iarbă,
Roua o ridici la cer,
Pasul pui pe calea bună,
Rătăciților ce pier.

Dai și norii la o parte,
Un pământ să luminezi,
Mare ești... ești numai mare,
Totul dar și toate vezi.

Mare este și-a Ta mână,
Poate trece peste mări,
O întreagă omenire,
Până dincolo de zări.

Poate peste munți să treacă,
Un pământ ce-i încercat,
Poate răul să-l învingă,
Mâna Ta de Împărat.

Mare ești și-a Ta mărire,
O-nălțăm Doamne mereu,
Căci în viață numai Unul,
Ne e nouă Dumnezeu.

Ești doar Tu... și-n fața noastră,
Doar pe Tine te lăsăm,
Slava Ta ca să se vadă,
Noi smeriți la cruce stăm.

Mare ești în cerul veșnic,
Dar și pe acest pământ,
Nu e nimenea sub soare,
Mai măreț dar și mai sfânt.

Nici sub lună nici sub stele,
Nu găsim noi niciodat,
Altul mai puternic Doamne,
Căci doar Tu ești Împărat.

Ție toate ți se-nchină,
Ale Tale toate sunt,
Căci Tu ai creat și cerul,
Numai Tu... și-acest pământ.

Apele desparți îndată,
Un cuvânt doar de rostești,
Căci putere e-n cuvântul,
Slăvilor ce-s doar cerești.

Lanțul morții tot de Tine,
Poate fi el sfărâmat,
Căci la Tine este cheia,
Văii morții... Împărat.

Porțile îi poți închide,
Numai cu puterea Ta,
Să nu-nghită rodul jertfei,
Când mureai pe Golgota.

Doar la Tine-i îndurarea,
Și salvarea-i tot a Ta,
Căci de necuprins Isuse,
Ești oriunde te-ai afla.

Vindecările divine,
Sunt tot doar prin harul Tău,
Căci Tu ești Vindecatorul,
Celor ce-s răniți mereu.

Mare ești și numai mare,
Tu mereu vei rămânea,
Căci ești neschimbat Isuse,
Ești și azi ca și cândva.

Până la sfârșit în toate,
Mare doar Doamne vei fi,
Nimenea și niciodată,
Nu te va înlocui.

Căci un Împărat în toate,
E doar unul el mereu,
Și al nostru Tu ești Doamne,
Tu ești Doamne Dumnezeu.

Ție ne-nchinăm întruna,
Măreției ce o ai,
Te slăvim pentru iubirea,
Zi de zi care ne dai.

Și ne bucurăm în toate,
De prezența Ta mereu,
Ce ne-ndepărtează pasul,
De pe calea celui rău.

Căci Tu Mare ești preasfinte,
Vrednic doar de lăudat,
Sfânt ești, sfânt ești sfânt și mare,
Unicul viu Împărat
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 140
Opțiuni