E putere în cuvânt
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 08/10/2022
E putere în cuvântul ce mereu e auzit,
Chiar de mii de ani dar nu e, un cuvânt ce-i învechit,
El și astăzi mai dă viață, întărește căci e viu,
El și morții îi învie, e izvorul din pustiu.

O putere se coboară, când răsună el de sus,
Căci rostit este de gura, preamăritului Isus,
Mută munții și pădurea, o-nverzește când El vrea,
Căci puterea din cuvântul, este toată doar a Sa.

E putere în cuvântul, ce din cer e coborât,
El e Cel care cu moartea, a luptat și-a biruit,
El e dătător de viață, rupe lanțuri ce-a legat,
Cel ce e fără putere, din adâncu-ntunecat.

E putere, e putere căci cuvânt de Dumnezeu,
Este cel care aduce, ajutor în timpul greu,
E lumină-n timpul nopții, e balsam vindecător,
Care margine nu are, căci cuvântul e-un izvor.

E-un izvor de apă vie, un izvor de bucurii,
Care poate să aducă, viață chiar și în pustii,
O trezire poate-aduce, celor ce sunt adormiți,
Netezește calea celor care sunt azi asupriți.

Însoțit este de pace, însoțit e de fiori,
E cuvântul plin ce este, de a cerului valori,
Este el plin de iubire, este blând... mângâietor,
Îi ridică și pe-aceia, ce-n pieire ei cobor.

El aduce biruință, și iertare de păcat,
El aduce mântuire, este-a Celui preaînalt,
Care cerul și pământul, l-a făcut cu un cuvânt,
Plin ce este de putere, și în cer și pe pământ.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 203
Opțiuni