Te voi iubi întotdeauna
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 12/09/2022

Te voi iubi întotdeauna, te voi iubi neâncetat,
Căci Tu și pentru mine Doamne, pe Golgota viața ți-ai dat,
Căci Tu și pentru mine-n cuie, bătut ai fost ca să îmi dai,
Iertarea Ta și-un loc în ceruri, acolo unde astăzi stai.

Te voi iubi căci mi-ai dat viață, de mine-n ea te îngrijești,
Când mi-este greu... Tu niciodată, pe mine nu mă părăsești,
Îmi dai puteri să trec de toate, iubirea Ta o simt mereu,
Te voi iubi întotdeauna, preasfânt Părinte Dumnezeu.

Te voi iubi căci primăvară, în calea mea Tu ai adus,
Și-a mea privire-ntotdeauna, e ațintită doar în sus,
Sunt fericit că eu pe Tine, iubitul meu te-am cunoscut,
Că mi-ai adus doar fericire, și-acea nădejde de-nceput.

Sunt fericit că Tu pe mine, din valea morții m-ai salvat,
Să pot vedea lumina care, ea nu se stinge niciodat,
Să pot avea eu bucuria, ce-a dăruiești Tu zi de zi,
Să pot avea și mântuirea, ce poți doar Tu a dărui.

Te voi iubi întotdeauna, căci inima din pieptul meu,
Ea bate numai pentru Tine, doar Tu-i ești Tată Dumnezeu,
Ești tot ce-am căutat în viață, ești lucrul cel mai minunat,
Ca să te pierd nu vreau Isuse, vreau să te am neâncetat.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 190
Opțiuni