Cheamă-mă și-ți voi răspunde
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 25/08/2022

Cheamă-mă și-ți voi răspunde,
Cheamă-mă și voi veni,
Lângă tine-ntotdeauna,
Când mă chemi voi coborâ.

Îți dau pâine, îți dau apă,
Pot ca să te întăresc,
Tu oricine ești în viață,
Vreau să știi că te iubesc.

Cheamă-mă și voi deschide,
Porțile ca ajutor,
Să-ți aduc și apa vie,
Din al cerului izvor.

Îți dau pace... bucurie,
Tulburat să nu mai fii,
Te îmbrac cu fericire,
Să-mi dai dragostea dintâi.

Cheamă-mă ca veșnicia,
Să ți-o dau ție în dar,
Doar la Mine e puterea,
Să ridic orice hotar.

Doar la mine-i izbăvirea,
Care poți să o primești,
Cheamă-mă și-ntotdeauna,
Înspre ceruri să privești.

Cheamă-mă copile dragă,
Ca îndată eu să vin,
Să-ți șterg lacrimile tale,
Și amarul din suspin.

Pot să-ți dau ce vrei în viață,
Însă tu doar să mă chemi,
Și în zilele frumoase,
Dar și-n nopți atunci când gemi.

De mă vei chema întruna,
Vei vedea lucrarea Mea,
Și în inimă doar pace,
Eu mereu ție-ți voi da.

Te voi legăna pe brațul,
Ce-l întind spre tin' mereu,
Căci îți sunt cerescul Tată,
Și tu ești un fiu al Meu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 278
Opțiuni