Te-am întâlnit Isuse, eu pentru prima oara
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 12/08/2022

Te-am întâlnit Isuse, eu pentru prima oara,
Când plin era paharul, de jale și suspin,
Căci am simțit cum gustul, ce-i dulce ca și mierea,
Alungă gustul rece, a celui de pelin.

Când mângâierea caldă, îmi mângâia durerea,
Atâta de adâncă, ce nimeni n-a știut,
De mine că-i ascunsă, dar Tu de sus din ceruri,
Ești Cel care durerea, cea mare ai știut.

Te-am întâlnit pe drumul, ce cobora la vale,
Când mi-ai adus lumină, să pot mereu urca,
Când mi-ai adus putere, să nu stau doar pe margini,
Și cei din jur Isuse, vedeau doar slava Ta.

Când lanțuri după lanțuri, ai dezlegat... și viață,
Ai scris în cartea sfântă, Isuse-n dreptul meu,
Căci Tu-ai luat hotărârea, ca eu să viu copilul,
Ales de-un mare Rege, să fiu copilul Tău.

Te-am întâlnit când lacrimi, curgeau mereu șuvoaie,
Căci printre ei fiorii, cei fericiți simțeam,
În plânsul cel amarnic, doar Tu-ai fost lângă mine,
Căci mare bucurie, atunci Doamne simțeam.

Acolo eu pe Tine, în valea cea adâncă,
Sub norii gri de ploaie, mereu te-am întâlnit,
Căci în trecut rămase, sunt luptele mai grele,
Eu sunt astăzi pe stâncă, de Tine izbăvit.

Ți-am întâlnit iubirea, Isuse la răscruce,
Când mi-ai adus lumină, s-aleg doar drumul Tău,
Acela plin de pietre, pe care Tu odată,
Urcai tot pentru mine, chiar dacă era greu.

Ooo... cât de minunată, a fost acea-ntâlnire,
Fiorul de iubire, atunci când m-a atins,
Când dorul doar de Tine, ființa mea plăpândă,
Dar și acel de ceruri, cu drag el m-a cuprins.

Te-m întâlnit când viața, nu mai era dorită,
Când drumul ei întruna, el numai cobora,
Atunci mi-ai pus tu pasul, pe-o treaptă mai înaltă,
Să pot să văd ce mare, este iubirea Ta.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 104
Opțiuni